Home Actualitate Țiriac Junior, achitat în dosarul „Cocaină pentru VIP-uri”

Țiriac Junior, achitat în dosarul „Cocaină pentru VIP-uri”

DISTRIBUIŢI

Magistrații Tribunalului București l-au achitat ieri pe Ion Alexandru Țiriac în dosarul "Cocaină pentru VIP-uri". Acesta a fost acuzat de trafic de droguri de mare risc și punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului. Judecarea acestui dosar s-a încheiat pe 3 octombrie, când s-au ținut pledoariile finale, iar procurorul de caz a cerut judecătorilor condamnarea lui Țiriac jr. pentru cele două infracțiuni, declarând că sunt suficiente probe în acest sens. El a menționat că, în cei trei ani de când dosarul a fost trimis în instanță, unii martori și-au schimbat declarațiile și a susținut că inculpatul trebuia condamnat de mult timp. De cealaltă parte, avocatul Marian Nazat a solicitat instanței achitarea clientului său, declarând că magistrații Curții de Apel București au decis rejudecarea acestui dosar deoarece instanța de fond a încălcat anumite dispoziții privind administrarea probelor, însă nu a pus la îndoială decizia Tribunalului București, din septembrie 2005, de a-l achita pe Ion Alexandru Țiriac. De asemenea, avocatul a spus ca procurorii au făcut presiuni asupra martorilor, pentru a da declarații împotriva lui Ion Alexandru Țiriac.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.