Nici bine nu și-a asumat răspunderea Guvernul pe noul Cod al Muncii că liderul corului nemulțumiților de orice, Victor Ponta, a și sărit la gâtul executivului. El a declarat ieri că PSD și PNL vor depune moțiune de cenzură dacă Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament pe Codul Muncii. Afirmațiile au fost făcute chiar înaintea unei întâlniri între lideri ai Uniunii Social Liberale (USL) și reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor, că PSD și PNL vor depune moțiune de cenzură dacă Guvernul va promova Codul Muncii prin angajarea răspunderii în Parlament. „Emil Boc nu știu în ce calitate vorbește, înțeleg că va fi dat afară de la serviciu și lui nici măcar nu i se aplică Codul Muncii. Ceea ce ar trebui noi să facem este un Cod al Muncii care să protejeze și angajatorul, dar să îi protejeze și pe angajați. Nu suntem într-o țară bananieră în care angajatul să fie un simplu sclav pe plantație. Boc nu are de unde să știe lucrul acesta pentru că el, săracul, este depășit de situație“, a declarat președintele PSD.
Furie oarbă
Cu toate că nici măcar nu a făcut un plan de reușită a acestei moțiuni, Ponta a spus că va face acest demers, indiferent de rezultat: „Nu am făcut calcule. O să depunem moțiune, nu facem calcule“. Șeful executivului, Emil Boc, a anunțat luni că liderii coaliției de guvernare propun asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pe Codul Muncii, precizând că vor avea loc consultări și cu grupurile parlamentare. Premierul a avut, luni după-amiază, o întâlnire cu deputații minorităților naționale, iar ieri-dimineață, cu parlamentarii UDMR și UNPR, potrivit Mediafax. Totodată premierul s-a întâlnit ieri cu grupurile parlamentare reunite ale PDL. El a mai susținut, luni, că în perioada următoare va menține și continua dialogul cu partenerii sociali, cu sindicatele și cu patronatele și va ține cont de amendamentele parlamentarilor în cadrul procedurii de asumare a răspunderii Guvernului pe Codul Muncii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















