
De câtva timp încoace, o organizație non-guvernamentală a venit cu o inițiativă lăudabilă de a chema la taclale cu ziariștii, și nu numai, câte un demnitar ori înalt funcționar public. Așa că, după ce justițiabilul Chiuariu a trecut testul, miercuri seara, tânărul de la Educație a cam dat în bâlbâială când a venit vremea să răspundă tirului întrebărilor venite din partea gazdei, Pam Evenhuis (foto stânga), președinte al Fundației Politiek Cafe, precum și a celor aflați de cealaltă parte a baricadei.
Puțin după ora la care era anunțată "sindrofia", gazda a sosit direct de la aeroport și a intrat imediat în subiectul discuției. Cunoscând pasiunea gastronomică a unora dintre oficialii guvernului, Evenhuis l-a întrebat pe Cristian Adomniței (foto dreapta) cu ce ar putea fi mituit, iar liberalul, puțin stingherit, a răspuns că dulciurile reprezintă pentru el cea mai mare tentație. Apoi, încercând să dreagă răspunsul, Adomniței a precizat suplimentar că doar așa s-ar putea împrieteni. "Dacă vreți să fiți prieten cu mine, aduceți-mi dulciuri". Evident că Pam Evenhuis nu a trecut repede peste subiectul care a ținut prima pagină a ziarelor din ultima vreme și a insistat, spunând că a auzit că în România, zilele acestea sunt la modă cârnații. "Aș vrea să știu când a fost ultima dată când ați fost mituit? Ce aveți în cont? Cât din mită este în contul bancar? Puteți fi cumpărat? Răspundeți cu da sau nu". Numai că Adomniței nu prea a știut cum să dreagă busuiocul și, surprins de stilul în care a fost abordat, ministrul a zâmbit și a spus că este foarte emoționat, mai ales pentru faptul că întrebările ce-i vor fi puse sunt mai puțin previzibile decât cele cu care este asaltat zilnic de jurnaliști sau de părinți. Imediat după această introducere făcută în limba engleză, Adomniței nu a ținut cont de faptul că gazda rugase să se facă dialogul în engleză ori franceză și a vorbit "puțin" – vreo 35 de minute în prima parte, în limba-i neaoșă despre planurile mărețe pe care le are cu noul pachet de legi ale învățământului. Nu a contat faptul că Evenhuis și-a pierdut răbdarea și i-a atras atenția că a depășit orice limită. După introducere, a continuat tirul întrebărilor venite din public în limba engleză, iar ministrul a sfidat în primul rând partenerul de discuție, răspunzând tot în limba română. Adomniței ne-a spus că din 2008, inspectorii generali școlari vor fi funcționari publici pentru a fi feriți de diversele tentații, iar la examenul de bacalaureat din 2008 va fi mult mai greu de copiat din cauza măsurilor luate de Minister. Potrivit ministrului, vor fi elaborate 100 de variante de subiecte cu grad de dificultate ușor, 100 cu grad de dificultate mediu și 100 cu grad de dificultate greu, iar varianta de subiect se va extrage dintr-o singură urnă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















