
Aceasta a fost concluzia unuia dintre rromii care migrează spre Geneva și se pare că e în asentimentul fraților săi, deoarece, potrivit publicației "Tribune de Geneva", care citează poliția elvețiană, trei sferturi dintre cerșetorii de acolo sunt rromi. Potrivit jurnaliștilor elvețieni, rromii se postează în "locuri strategice", cum ar fi intrările în spații comerciale vaste, băncile sau oficiile poștale, iar prezența lor pe străzi a început să stânjenească și să nemulțumească. Iar cei mai speriați de acest fenomen sunt reprezentanții Băncilor. Despre acest subiect, un director al unei unități bancare a comentat că "numărul cerșetorilor a crescut semnificativ din primăvară, iar consilierii noștri sunt luați zilnic deoparte de clienții îngrijorați de această prezență constantă la ușile noastre". Mai mult decât atât, potrivit unor consultanți bancari, elvețienii nu mai apelează la bancomate pentru a-și lua banii, ei preferând casieriile care se află în interiorul instituției. Această invazie a fost motivul pentru care și poliția elvețiană s-a mobilizat în fața fenomenului și în numai opt zile au fost făcute peste 328 de controale, care au demonstrat că trei sferturi dintre cerșetori sunt țigani români.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















