Speriati de perspectiva alegerilor anticipate, umanistii lui Dan Voiculescu au decis sa ramana la guvernare. Ascunzandu-se din nou in spatele interesului national al integrarii in Uniunea Europeana si pozand neconvingator in partid responsabil care este dispus sa-si sacrifaca ambitiile politice de dragul stabilitatii, oamenii lui Voiculescu au renuntat la revendicarea prefecturilor. De asemenea, mercenarul de serviciu al partidului va negocia cu premierul Calin Popescu Tariceanu alte functii in administratia locala, sub pretextul ca ar avea specialisti de marca care sunt doriti de PNL-PD. Cat priveste -testul de loialitate- fata de aliati, Voiculescu a anuntat ca nu va reveni asupra votului de incredere acordat conducerii pesediste a parlamentului si nici asupra intelegerilor avute cu fostul partid de guvernamant la nivelul consiliilor judetene. Cel putin deocamdata.
Alibiul pentru decizia de a ramane agatati de putere a fost si de aceasta data -interesul national-.
Dupa sedinta Biroului Permanent al partidului, lupul moralist Dan Voiculescu a facut un -apel la stabilitate politica-, pozand in omul politic responsabil si gata de sacrificiu pentru a evita o criza guvernamentala cu cateva luni inainte de semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeana. El a sustinut ca intrarea la guvernare a umanistilor nu a fost un act imoral, ci o intelegere politica absolut necesara in acest context. Umanistii s-au dat de ceasul mortii cum ca ei renunta la prefecturi si la orice ambitii politice de dragul natiunii si al integrarii europene.
Nu vor prefecturi, dar au alte ambitii politice
Cum liberalii si democratii au cam transat problema prefecturilor si i-au lasat pe umanisti sa mediteze asupra declaratiilor-avertisment ale presedintelui Traian Basescu, oamenii lui Voiculescu au decis, intr-un acces de mandrie ranita, sa nu se multumeasca cu firimiturile de la masa aliatilor. Astfel, presedintele PUR anunta ca nu mai are nici un fel de pretentii la cele cinci posturi de prefect care le-ar fi fost rezervate, din totalul celor sase ramase neocupate. Desi au sustinut ca renunta la ambitiile politice, umanistii l-au mandatat pe seful lor sa negocieze alte functii in administratia publica locala, precum si posturile de secretar de stat. Ieri a avut loc o prima discutie intre Dan Voiculescu si premierul Calin Popescu Tariceanu, reprezentantii PUR invocand faptul ca incearca sa -asigure de comun acord cu premierul o formula de guvernare stabila si eficienta-. -Problema care se pune este legata de faptul ca unii dintre specialistii nostri sunt doriti pentru ocuparea unor posturi-, a pretins liderul umanist, motivand astfel solicitarile referitoare la alte functii.
Umanistii, cu fundul in doua luntre pentru ca… sunt responsabili
Devenit peste noapte un partid -responsabil-, PUR nu-si va retrage votul de incredere acordat lui Nastase si Vacaroiu. Voiculescu nu a explicat insa de ce nu a demonstrat aceeasi responsabilitate atunci cand a votat PSD la alegerea conducerii celor doua Camere ale forului legislativ, pentru ca, la distanta de cateva zile, sa intre la guvernare alaturi de aliati. Totusi, el a lasat loc de intors si a spus ca umanistii ar putea sustine revocarea celor doi in masura in care apar -elemente majore-, care ar pune in alta lumina persoanele respective, cum ar fi cazuri de anchete sau comportamente care ar fi -o frana- in desfasurarea lucrarilor celor doua Camere. Aceeasi conditie a fost invocata si in cazul intelegerilor de la nivelul consiliilor judetene, nuantarile facute de Voiculescu fiind in masura sa-l satisfaca partial pe liderul democrat Emil Boc, care considera ca exista o prima deschidere din partea PUR in privinta presedintilor celor doua Camere si a consilierilor.
Basescu a refuzat sa comenteze decizia PUR de a renunta la orice post de prefect. -Haideti sa vedem cum se termina-, a spus presedintele. Intrebat daca mai sunt probleme legate de umanisti, seful statului a ridicat evaziv din umeri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















