C.V.Tudor: -Pleaca de aici, domnule Frunda! Du-te la Budapesta ucigasilor! UDMR este o organizatie ilegala, care nu are drept de cuvant in Parlamentul Romaniei!-, au fost cuvintele adresate ieri, de la tribuna Senatului, senatorului UDMR Gyorgy Frunda de catre seful PRM, Corneliu Vadim Tudor. Marul discordiei dintre cei doi parlamentari a fost o declaratie politica a lui Vadim, in care acesta solicita presedintelui Romaniei, Ion Iliescu, sa respinga o eventuala cerere de gratiere a unui lot de sase revolutionari din Targu Secuiesc, condamnati de Curtea Suprema de Justitie la pedepse cu inchisoarea de la 3 la 7 ani pentru uciderea, in data de 22 decembrie 1989, a colonelului post-mortem Aurel Agache, fost militian. Seful PRM a fost deranjat de faptul ca avocatul inculpatilor, Gyorgy Frunda, -sustine cu nerusinare ca acestia sunt nevinovati!- -Daca te uiti mai bine, vei vedea ca din roba avocatilor picura sange, iar blestematul sovinism unguresc se catara pe schelete de romani. A apara, pana in panzele albe, niste criminali sangvinari, a avea neobrazarea sa te vanturi cu superioritate prin Parlamentul Romaniei, asa cum face Gyorgy Frunda, iata oglinda ideala a terorismului politic, care caracterizeaza aceasta organizatie ilegala si antiromaneasca, UDMR-, a sustinut C.V. Tudor. El a anuntat ca -daca Viktor Orban vrea sa instituie ?çlegitimatia de ungur?ê, o sa infiintez si eu ?çlegitimatia de criminal?ê-.
Vizibil iritat, Gyorgy Frunda a oferit o replica prompta acuzatiilor lansate de seful PRM. El a sustinut nevinovatia celor sase inculpati, precizand ca a reprezentat interesele juridice a numai patru dintre ei, aflati in prezent in exil, deoarece unul a decedat, iar celalalt este paralizat. Frunda a sustinut ca Aurel Agache a fost -instrumentul cel mai agresiv din Targu Secuiesc al dictaturii ceausiste. Imi pare rau ca a murit, dar si-a pregatit moartea-, a declarat senatorul UDMR, spre exasperarea lui Vadim, care a exclamat; -Justifici linsajul, domnule! Cine si-a pregatit moartea, bai, Frunda? Du-te, bai, la Budapesta!-. Gyorgy Frunda a aparat cauza fostilor sai clienti, anuntand ca va aduce acest caz in atentIa Curtii Europene a Drepturilor Omului, pentru ca -nu poti scoate din cei 10.000 de revolutionari care l-au atacat pe Agache sase vinovati-. Parlamentarul Uniunii a adaugat ca va depune discursul lui Corneliu Vadim Tudor la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, in baza faptului ca -nu poti fi european la Strasbourg si extremist acasa-.
Disputa la scena deschisa intre cei doi senatori, in timpul careia fiecare a beneficiat de suportul zgomotos al galeriilor formate din partidele din car fac parte, s-a incheiat cu anuntul sefului PRM ca pana la toamna va da publicitatii o -Carte neagra activitatii UDMR in viata Romaniei-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















