
Reese Witherspoon nu mai este demult doar blonduța prostuță ce își croiește prin naturalețe drumul printre mogulii afacerilor și politicii. A evoluat, a pus mâna pe niște roluri cu greutate, în filme de succes. Chiar a și câștigat un premiu Oscar, dovadă că are talent și potențial de actriță mare. Acum este în pole-position pentru un film autobiografic al fostei soții a lui Sir Paul McCartney, Heather Mills.
Surse neoficiale spun că povestea va fi un adevărat succes de casă, iar Reese nu ar spune nu, având în vedere că s-a cam specializat în roluri ce provin din evenimente reale, din viața unor personaje celebre.
Dacă profesional, actrița este pe cai mari, în viața personală părea că nimic nu mai merge cum trebuie. Divorțul de băiatul de aur, Ryan Phillippe, părea că o lasă doar cu "grija" carierei și a celor doi copii, ce-i drept, minunați.
Cu toate că a negat vehement zvonurile ce o dădeau alături de alt june prim al Hollywood-ului, Jake Gyllenhaal, Reese a fost nevoită să cedeze în fața evidenței fotografiilor grăitoare ale celor de la Daily Mail.
Cei doi sunt surprinși în ipostaze tandre în cadrul unei plimbări romantice prin centrul Romei. Atât atmosfera, cât și gesturile celor doi, nu pot decât s-o contrazică pe frumoasa blondă care susținea sus și tare că între ea și Jake nu sunt decât relații de prietenie. Declarațiile lui Reese au evoluat de la "îl cunosc pe Jake prin intermediul unor prieteni comuni și este un bărbat amuzant și un amic de nădejde", la "este minunat, foarte blând și generos", iar în cadrul unui interviu la celebra emisiune televizată a lui Ellen DeGeneres, "tandru și fantastic."
Cu toate că eroul din "Brokeback Mountain" este cu 5 ani mai tânăr decât ea, se pare că Reese dă, în sfârșit importanță unui bărbat după fostul soț.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















