Cum isi petrece romanul concediile

Pe fondul unei agende guvernamentale incarcate si a densitatii evenimentelor -de senzatie- relatate de mass-media, chestiunea petrecerii concediilor si vacantelor estivale apare mai mult ca un fapt social minor, tratat cu superficialitate si mentionat undeva in coada jurnalelor de stiri la rubrica -diverse-. Dar, dincolo de -agenda realitatii- pe care o impune presa opiniei publice, preocuparea fiecaruia dintre noi pentru felul in care petrecem actualul sezon estival revine obsedant in fiecare an. Subestimarea interesului pentru recreere si divertisment, ca o necesitate si un drept al omului modern, nu poate fi motivata de nici o -ratiune superioara- care sa dicteze prioritati civice in detrimentul celor de personalitate. Mai mult, cultura loisir-ului s-a afirmat nu numai ca o posibilitate seducatoare de consumare a timpului liber, dar indeosebi ca o valoare. Incepand cu Ricardo si continuand cu Marx, concediile, vacanta ori timpul liber, in general, au fost asociate de fiecare data cu munca – privita ca sursa absoluta a valorii -, in vreme ce momentele de inactivitate au fost tratate ca lenevire, trandaveala sau preocupari lipsite de importanta ale celor dispusi sa-si iroseasca timpul cu nimicuri.

Chiar si atunci cand practicarea loisir-ului este limitata de insuficienta banilor, a timpului ori a mijloacelor necesare, trebuinta ramane prezenta, iar adaptarea la situatie se face din mers. In absenta biletelor de odihna distribuite prin sindicat ori procurate prin agentiile de turism, pentru a merge la munte, la mare sau in strainatate, multi incearca sa se descurce cum pot: fie se deplaseaza cu mic cu mare in multifunctionala Dacie, fie indeasa intr-un rucsac de dimensiuni impresionante haine si conserve la un loc, fie mizeaza pe o rezolvare a situatiei la fata locului. Din acest motiv – asa cum ne-au obisnuit -, evidentele intocmite de responsabilii turismului autohton vor dovedi aceeasi rigoare in imprecizie pentru a reda numarul celor aflati la odihna. Asta numai in cazul ca cei ce dispun de concediu opteaza pentru a se odihni. Altminteri, vacanta poate deveni momentul asteptat pentru a pune ordine in gospodarie, de a ingriji eventuala gradina sau -pamantul de la tara-, de a vizita rudele din alta localitate, de a face scoala de soferi s.a.m.d.

Aici se cuvine o remarca: in ce priveste loisir-ul, dincolo de optiuni, subzista o doza importanta de echivoc asupra intelesului acestei notiuni, cat si privitor la modul in care acesta este perceput de diferitele segmente de populatie. Cea mai mare parte il defineste in principal ca pe -un timp-, iar alta – mai restransa -, il intelege ca pe -o activitate-. La randul lor, citadinii se raporteaza diferit la cultura loisir-ului comparativ cu cei din mediul rural. Cadenta lucrului reglementat de activitatile industrialiere ori asimilabile difera, evident, de continuitatea muncii -la tara-. Cu certitudine, loisir-ul presupune de fiecare data altceva decat activitate profesionala, munca suplimentara, preocupari domestice (gradinarit, bricolaj, menaj, somn, repaus etc.), acte rituale sau ceremonii (obligatii familiale, sociale, spirituale ori religioase) si nici macar cercetari, studii, cursuri, examene etc. S-ar putea spune – potrivit unei definitii date de Henri Wallon – ca loisir-ul, la fel ca si jocul, reprezinta o forma de -infractiune la adresa disciplinei si obligatiilor impuse oricarui om de presiunea necesitatilor practice ale existentei, de grija zilei de maine, de soarta fiecaruia, incat, fara a le nega, acesta le presupune-.

Activitatile de vacanta sunt, probabil, cele mai importante dintre cele care privesc loisir-ul, datorita duratei si atractivitatii pe care acestea le exercita asupra omului modern. Concediile nu vor substitui niciodata semiloisir-ul cotidian ori saptamanal si nici nu vor anula totalitatea corvezilor domestice, insa, in aceste momente, ele vor fi mult reduse si simplificate, iar destinderea, iesirea din rutina zilnica ori delectarea individuala pot fi mult mai bine bine satisfacute decat in oricare alta perioada a anului. Sansa de a calatori capata in astfel de momente un loc important in preferinta petrecerii timpului liber.

In vremea cand Stendhal inventa cuvantul turist, -migratiile- vacantiere erau apanajul catorva burghezi – cei mai multi britanici -, care aveau placerea excentrica de a se deplasa dintr-un loc in altul fara alt scop decat acela de a savura frumosul altor meleaguri, de a cunoaste oameni si de a se desfata cu placerile oferite de o riviera ori de confortul unui hotel de lux (promenade des Anglais, Hotel des Anglais…). Cu timpul, din hobby elitist, aceasta modalitate de a consuma zilele de concediu a devenit fenomen de masa, cu o dezvoltare exponentiala indeosebi in mediile social-economice dezvoltate. Subdezvoltarea economica antreneaza cu sine subdezvoltarea culturii loisir-ului si, implicit, a turismului. Ceea ce nu implica si reciproca, daca tinem cont de importanta turismului pentru relansarea unor economii aflate in declin, asa cum s-a intamplat in cateva state care au inteles sa castige din ceea ce natura le-a oferit pe gratis.

Cultura mediilor urbane a stimulat aparitia si diversificarea stilurilor de viata, intre care mersul la munte sau la mare – pentru a nu mai aminti calatoriile in strainatate -, s-a convertit intr-o chestiune de status. -Spune-mi unde iti vei face concediul si-ti voi spune cine esti!-, pare sa fi devenit o formula comoda de semnalare a conditiei materiale si sociale a celuilalt. Dincolo de semiotica sociala a turismului, aceasta activitate este o mare aducatoare de bani. Indiferent de sistem si ordine politica, politicile de stimulare a industriei loisir-ului au mizat pe avantajele economice incontestabile pe care le produce acest mod de petrecere a timpului liber la scara nationala. Cand intervine si valuta rezultata din turism, nu doar firmele, companiile ori societatile private angrenate intr-o astfel de activitate, dar si guvernele devin cat se poate de interesate in controlul acestei megaresurse. In fata banilor, ideologiile cad fara prea multe explicatii, iar pericolul -contaminarii- cu naravuri burgheze nu i-a impiedicat nici pe comunisti sa faca ochi dulci turistului occidental. Numai ca, in ciuda tuturor eforturilor, calitatea serviciilor, profesionalismul si diversitatea ofertei turistice au ramas eterna problema nerezolvata a turismului socialist. Metehnele acestuia se resimt si dupa mai bine de un deceniu in practica serviciilor si in confortul asigurat pe litoralul romanesc sau in statiunile montane.

Cum privesc romanii actualul sezon estival – cel putin din ceea ce ei declara intr-un sondaj al INSOMAR (1-3 iunie) – poate reprezenta un indiciu al starii de sanatate economica si un semn al tonusului moral al cetateanului in raport cu preocuparile sale cotidiene. Aflam cu acest prilej faptul ca circa 60% dintre cei intrebati ce vor face vara asta in vacanta sau concediu opteaza pentru a sta acasa incercand sa-si rezolve diverse probleme casnice, intre care lucratul pamantului aflat in proprietate este prioritara (circa 10%). Mai precis, la tara, -la munca campului-, isi vor petrece concediul in special cei avand varsta intre 45 si 55 de ani, casatoriti, absolventi de scoli profesionale, cu venituri lunare medii pe membru de familie de sub 1,5 milioane de lei. Ceea ce nu inseamna ca acestia nu vor incerca sa se si recreeze relaxandu-se -ieftin- in fata televizorului, mergand la -iarba verde- la mititei si -berici- sau amenintandu-si rudele cu vizite de mult asteptate.

Alti 11% nu prea stiu ce vor face in concediu, mizand pe inspiratia de moment sau pe initiativa prietenilor, a rudelor, a colegilor ori a vecinilor. In ceea ce-i priveste pe alti 5%, acestia declara ca nici macar nu vor avea concediu, ceea ce sugereaza fie angajamente imposibil de eludat daca lucreaza in domeniul privat – fiind ei insisi posibili actionari sau patroni -, fie sunt angajati fara contract de munca, fiind afectati in respectarea dreptului lor la concediu, fie nu au vechimea necesara pentru a uza de acest drept. Tot acasa vor ramane si cei care depasesc varsta de 55 de ani, fie acuzand lipsa acuta a mijloacelor, fie afectiunile care-i impiedica sa se plimbe, fie ocupandu-se de casa cat lipsesc copiii, fie autodefinindu-se ca persoane ce s-au bucurat suficient de viata cand au fost tinere, cedand acest drept celor care -au viata in fata-.

Statiunile de pe litoralul romanesc conduc in topul preferintelor celor care totusi intentioneaza sa uite pentru cateva zile de problemele de acasa, fiind mentionat ca loc de petrecere a concediului de catre 17% dintre cei intervievati. In schimb, statiunile montane par sa intereseze doar aproximativ 9% dintre drumetii estivali. Dintre cei care merg la munte ori la mare, 2% au mentionat ca destinatie statiunile balneoclimaterice, iar alti 4,5% se vor multumi cu parcurgerea unor circuite turistice sau vor vizita Delta Dunarii ori diverse locuri din tara.

O minoritate de circa 2,5% sustine ca intentioneaza sa-si petreaca zilele de concediu -peste hotare-, preferand litoralele unor tari ca Grecia, Turcia sau Croatia in locul celui romanesc. Comparativitatea preturilor practicate de agentii turistici interni, neinsotita de aceeasi comparativitate a serviciilor oferite, a facut tot mai atragatoare in ultimii ani varianta concediului in strainatate. Cei interesati in mod deosebit de aceasta varianta, inca -exotica- de turism estival, sunt persoane instruite, necasatorite, din mediul urban, care au venituri ce depasesc sensibil trei-patru milioane de lei lunar.

In ceea ce-i priveste pe cei care au optat pentru litoralul romanesc, acestia sunt in principal tineri citadini, necasatoriti, minimum bacalaureati, provenind din familii cu trei-patru membri, fiecare avand un venit mediu lunar de circa 1,5 milioane de lei. Iubitorii muntelui sunt, de regula, tot tinerii proveniti din medii urbane, cu varsta pana in 25 de ani, superior instruiti, din familii cu trei-patru membri si venituri individuale de minimum doua milioane de lei.

Ca urmare, un profil general al turistului roman plecat in concediu estival ar arata cam in felul urmator:

Tanar pana in 35 de ani;

Necasatorit;

Cel putin absolvent de studii medii;

Elevi/studenti, specialisti, intreprinzatori pe cont propriu;

Rezidenti in mediul urban;

Provin din gospodarii cu trei-patru membri, dintre care cel mult un copil sub 16 ani;

Au venituri lunare medii pe cap de gospodarie de peste doua milioane de lei, ce le asigura cel putin un trai perceput ca decent;

Capul gospodariei este salariat sau intreprinzator pe cont propriu;

Un nivel superior al dotarii gospodariei cu bunuri de folosinta indelungata;

Sunt opimisti in ceea ce priveste modul in care vor trai in viitorul apropiat.

Un profil general al celor care nu isi permit sa plece in concediu/vacanta arata astfel:

Varsta peste 55 de ani;

Sunt sau au fost casatoriti;

Au absolvit cel mult o scoala profesionala;

Pensionari, muncitori sau lucratori operativi in comert si servicii;

Din mediul rural;

Provin din gospodarii cu unul, doi sau mai mult de patru membri, fara copii sub 16 ani sau mai mult de doi copii;

Venituri lunare medii pe cap de gospodarie de sub un milion de lei, ce le asigura cel mult strictul necesar;

Dotare foarte slaba a gospodariei cu bunuri de uz indelungat;

Sunt pesimisti sau sceptici in ceea ce priveste viitorul lor apropiat.

In sinteza, turismul romanesc priveste o forma de petrecere a timpului liber doar pentru acele persoane sau familii care au o situatie materiala mijlocie spre superioara, fiind excluse categoriile defavorizate ale salariatilor bugetari, pensionarilor, a familiilor numeroase si a celor din mediul rural. In conditiile in care mai mult de 40% dintre romani se zbat pentru a-si asigura traiul necesar, ambitiile Ministerului Turismului de a pune ordine intr-un domeniu de prima importanta sociala risca sa nu depaseasca faza bunelor intentii. Un standard decent de viata presupune posibilitatea accesului la modalitati diverse de petrecere a timpului liber si de recreere, pe care o mare parte a societatii romanesti nu si le poate satisface. Nu doar preturile sunt ceea ce descurajeaza revitalizarea turismului autohton – considerate excesive chiar si de cei care dispun de bani, fie din tara, fie din strainatate -, ci calitatea ofertei neadaptate cerintelor unui consum civilizat si competitiv chiar la nivel regional. Problemele turismului romanesc sunt fara indoiala cu mult mai complexe, presupun un efort deosebit si de durata, in care rolul sectorului privat si al IMM este inca insuficient remarcat. Agroturismul se afla la inceput si rezultatele sale nu constituie o motivatie suficient de puternica pentru stimularea initiativei private si scoaterea din impas a acestui domeniu. Afara de faptul ca prin agroturism unii ar putea intelege acea forma de petrecere a timpului liber la… munca campului.