
În vreme ce oficialii Ministerului Sănătății încearcă prin diverse metode să atragă donatorii voluntari de sânge, există și cadre medicale ce descurajează această practică. Așa s-a întâmplat pe data de 19 octombrie, când un grup de elevi
de la Colegiul Economic Hermes s-a prezentat la Spitalul de Neurochirurgie "Prof. Dr. Bagdazar", după apelul făcut de reprezentanții acestuia. După câteva zeci de minute de așteptare, elevii au fost expediați acasă deoarece cadrele medicale din spital au considerat că nu este cazul ca pentru o singură urgență să se facă atâtea donări. Scuzele invocate: spitalul nu are nevoie de sânge și oricum nu mai existau nici truse pentru recoltare.
România ocupă ultimele locuri în Europa, cu doar 17 donatori la fiecare mie de locuitori. Un studiu arată că, anual, în România se recoltează aproximativ 370-380 de mii de unități de sânge, în condițiile în care necesarul este de aproximativ 500 de mii. Lipsa de interes pentru donarea de sânge ajunge până la politicienii reprezentanți ai comunităților locale, care nu trec pe la respectivele instituții decât în campaniile electorale.
Pentru doar un an, un spital are nevoie de 10 cisterne de sânge. În anul 2006 a fost nevoie de 500 de mii de unități, dar au fost livrate în jur de 320 de mii. În urmă cu aproximativ două luni, oficialii Ministerului Sănătății aruncau pe piață un nou proiect de hotărâre de guvern care prevedea creșterea valorii compensațiilor primite de persoanele care donează sânge de la 200.000 la 300.000 de lei, în condițiile în care spitalele se confruntă cu mari probleme în privința asigurării necesarului de sânge. De asemenea, în coordonarea ministerului, Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate derulează în acest an, în parteneriat cu Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge, o campanie de conștientizare a populației cu privire la necesitatea donării voluntare de sânge. Chiar și în atare situație, în momentul în care elevii Colegiului Economic Hermes au fost anunțați pe data de 18 octombrie a acestui an că o adolescentă de vârsta lor, elevă a altui liceu bucureștean, a fost victima unui grav accident de circulație și se afla internată la Spitalul de Neurochirurgie "Prof. Dr. Bagdazar", medicii de aici au dat dovadă de inconștiență ori nesimțire. Cu toate că elevii clasei a XII-a de la Colegiul Hermes s-au prezentat de bunăvoie la spitalul pomenit să doneze voluntar sânge pentru fata accidentată, cunoscută fiind lipsa acută de sânge din spitale, pe data de 19.10.2007 în jurul orei 9 au fost puși pe linia de așteptare. În momentul în care unii dintre ei, mai curajoși din fire, au insistat să explice motivul prezenței lor la spital, au fost admonestați. Una dintre asistente a strigat ca din gură de șarpe: "acum vine toată școala să dea sânge?! Nu este nevoie să donați, spitalul are sânge destul. Mergeți acasă!". Doar patru elevi au avut un beneficiu de pe urma deplasării lor, ei fiind testați pentru determinarea grupei de sânge. Pentru ceilalți nu au mai fost truse. Trist, dar adevărat. Asta se întâmplă în una dintre cele mai importante unități spitalicești din București și din țară.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















