Home Politic Uninominalul, sufocat de amendamentele parlamentarilor

Uninominalul, sufocat de amendamentele parlamentarilor

DISTRIBUIŢI

Parlamentarii au depus peste o sută de amendamente la proiectul de lege privind votul uninominal pentru care Guvernul își asumă astăzi răspunderea în fața Legislativului. Numai PSD a făcut 74 de obiecții la proiectul votului uninominal. Una dintre ele prevede ca reformarea clasei politice să meargă mai departe de alegerea parlamentarilor, astfel încât și președinții de consilii județene să fie aleși tot prin vot uninominal. Guvernul anunță astăzi amendamentele pe care le-a acceptat, în ședința în care Executivul își asumă răspunderea asupra proiectului. Cabinetul Tăriceanu II riscă să fie atacat prin depunerea unei moțiuni de cenzură, în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de vot uninominal în fața Parlamentului.

Executivul a fost nevoit să cântărească amendamentele depuse de partidele parlamentare la proiectul de vot uninominal. PSD a depus 74 de amendamente, PC – 26, UDMR – șapte, iar reprezentanții minorităților naționale – șase, se arată într-un comunicat de la Parlament. Potrivit Constituției, Guvernul nu este obligat să ia în considerare obiecțiile ridicate de formațiunile politice, urmând să își asume răspunderea în fața Parlamentului astăzi, într-o ședință comună a celor două Camere.

Mai adânc

Reformarea clasei politice prin introducerea votului uninominal ar trebui să ajungă și la președinții de consilii județene, se arată într-unul dintre amendamentele PSD. Altfel, reforma ar fi "incompletă", făcută doar la "nivelul superior, național, fără a încerca o reformă în profunzime", a precizat liderul PSD, Mircea Geoană.

Risc

Prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului, Cabinetul Tăriceanu II riscă să fie victima unei noi moțiuni de cenzură. Potrivit Constituției, "Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege (cum este cel al votului uninominal – n.r.), a fost votată". 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.