Home Actualitate Oamenii PSD incearca sa acopere urmele jafului din agricultura

Oamenii PSD incearca sa acopere urmele jafului din agricultura

DISTRIBUIŢI

Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, a hotarat sigilarea arhivei Agentiei Domeniilor Statului (ADS) in afara orelor de program ale institutiei. Decizia a fost luata pe 20 ianuarie, fiind pusa in aplicare incepand cu ora 16.30 a aceleiasi zile.

-Aceasta decizie a fost luata in urma constatarilor Corpului de Control al ministrului, care a depistat, in timpul efectuarii controlului la ADS, mai multe acte aditionale la contractele incheiate de institutie cu diversi agenti economici, contracte aferente perioadei 2002-2004. Aceste aditionale, 130 la numar, erau parafate noaptea si poarta doar semnaturile persoanelor abilitate din cadrul ADS-, a precizat ieri ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur.

Acesta a mai precizat ca arhiva va fi supravegheata ziua de membrii Corpului de Control, peste noapte fiind aplicat sigiliul.

Masurile de -securitate- au fost puse bine la punct: sigiliul se va aplica la sfarsitul orelor de program, iar camera arhivei va fi desigilata la inceputul programului din ziua lucratoare urmatoare. Activitatea arhivei nu va fi afectata, sustin reprezentantii Ministerului Agriculturii, dar orice document ce iese si intra in arhiva va fi evidentiat intr-un formular special, tinut de o persoana desemnata de Corpul de Control al Ministrului Agriculturii.

Gheorghe Flutur a mai precizat ca se incearca stabilirea exacta a datoriilor pe care agentii economici le au la plata redeventei catre stat, fiind inregistrate restante foarte mari. -Avand in vedere situatia de la ADS, voi sesiza Parchetul National Anticoruptie si alte institutii abilitate-, a mai precizat Flutur.

La inceputul acestei saptamani, in urma controalelor intreprinse la ADS, s-au descoperit -lucruri deosebit de grave- in contractele semnate pentru Insula Mare a Brailei cu SC TCE Trei Brazi Piatra Neamt, societate patronata de fostul deputat PSD Culita Tarata. Conform declaratiilor lui Flutur, din arhiva ADS lipsesc contractele in original semnate pentru concesionarea terenului respectiv, precum si actele aditionale pentru lacuri, balti si fanete. Printre contractele -grele- care urmeaza sa fie verificate se numara cele privind Murfatlar, ferma de la Facaieni si cele privind cadastrarea unor terenuri.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.