Toti copiii care ajung la mila statului sunt marcati de experiente tragice. Ei au nevoie de caldura si de iubire. De cele mai multe ori insa nu le primesc. Raman marcati pentru tot restul vietii de cosmarul care i-a aruncat in orfelinate. Sunt sortiti insa si adoptiilor. Unele reusite, altele nu. Cazul Augustei este dovada unui esec total. Fundatia Catarsis din Brasov, care a pecetluit soarta Augustei, a castigat insa bani frumosi de pe urma ei si a altor copii napastuiti. Avea 14 ani cand avionul a dus-o pe un taram necunoscut, la familia Giuseppe si Boi Carmine Cirasa din Cardedu, Sardinia. Augusta a fugit din Italia in octombrie 2001. Acum locuieste cu familia ei din Brasov. -Nu prea avem conditii, dar exista suflet. Ochii tatalui si ai fratilor mei emana caldura. Acea caldura pe care n-am gasit-o nici in orfelinat si nici la parintii adoptivi-, sustine Augusta.
-In orfelinat m-am simtit ca la inchisoare-
Augusta Tampa avea 8 ani si cateva luni cand a ramas fara mama. Tatal sau trebuia sa mai aiba grija de inca trei frati. Ajunsese sa nu se mai descurce in nici un chip. Ca sa nu sufere de foame, micutii au fost internati in orfelinat. Augusta si Maria au ajuns la Casa de copii din Fagaras. -In orfelinatul din Fagaras a fost greu. Educatoarele au fost reci. M-am simtit ca la inchisoare. Nici mancare nu primeam destula. In Casa de copii se primeau multe ajutoare. Veneau TIR-uri intregi. Incarcatura se aseza intr-o incapere mare. Dar era o regula. Prima data isi alegeau lucruri angajatii Casei, dupa care puteam alege si noi cate ceva. Personalul avea intaietate. Eu nimeream doar haine de bebelusi si poate cate o carpa cu care sa ma imbrac-, povesteste cu amaraciune Augusta.
O femeie plina de aur mi-a propus infierea
-Intr-o zi m-a vizitat o femeie din Brasov. Era plinaa de aur. Eu, care nu stiam ce inseamna sa ai un inel sau cercei, mi s-a parut ca ar fi cea mai bogata din lume. Era Azota Popescu, de la Fundatia Catarsis din Brasov. A inceput sa-mi vorbeasca. M-a intrebat daca doresc sa fiu infiata, sa am si eu o mama, o alta familie, haine, mancare, dulciuri. M-a incantat, mai ales ca mi-a spus ca pot avea o mama. Mi-am dat consimtamantul, sperand ca este o sansa pentru mine. Aveam 13 ani atunci. Ma voia o familie din Catania, Italia. Era in 1996. Timp de un an, Azota m-a vizitat atat la Casa de copii, cat si la Brasov, atunci cand tata ne lua acasa. Stiu ca tatal meu n-a fost de acord cu adoptia-. Augusta spune ca Azota n-a renuntat sa insiste atat la ea, cat si la tatal ei. Actele au durat vreo trei luni. Pentru mine au insemnat tot felul de analize, psihiatri si psihologi. Mi s-a descoperit hepatita B. Familia din Catania m-a respins, spunand ca nu vrea sa aiba o fetita bolnava. Azota mi-a gasit alta familie. M-au acceptat chiar si cu hepatita B. Au vrut-o si pe Andreea Lacatus, o fetita de la Casa de copii din Codlea-, a povestit Augusta.
Un castel imens, dar si multe surprize neplacute
-Parintii adoptivi ne-au asteptat in aeroport la Cagliari. Ne-au dus la noua noastra casa din Sardinia, Cardedu. Era o casa imensa. Un castel pot spune. Noua mea mama se numea Boi Carmine si era profesoara de franceza, iar noul tata era Giuseppe, profesor de informatica-matematica. Aveam doua surori. Pe Andreea, cu care am venit din Romania, si pe Claudia, de 21 de ani. Era si ea infiata, dar din Italia. Ea era retardata. Parintii aveau fiecare 53 de ani. Ne-au aratat casa si camerele noastre. Am ramas incantata la prima vedere. Castelul avea o gradina imensa de flori si de pomi fructiferi. M-am intrebat cine ingrijeste acea casa si acea gradina. Timp de o luna am dus-o ca in rai. Am primit tot ce ne-am dorit. Am inceput sa invat italiana. Dupa care au inceput problemele-, isi aminteste Augusta.
-Parintii adoptivi au devenit reci. Nu-i simteam parinti. Parca eram un robot. Trebuia sa fac numai ce doreau ei. In septembrie am mers la scoala. A fost greu. Dar m-am acomodat. Eram in clasa a VIII-a. Ne-au facut un program riguros. Mi-au jignit parintii. Nu m-au lasat timp de trei ani si jumatate sa sun sau sa scriu in Romania. Nimeni din tara – tata, Casa de copii sau Azota Popescu – nu m-a cautat. Sa se intereseze de viata mea. Cum m-am adaptat sau daca am probleme. Poate pentru ei eram un capitol incheiat.-
Judecatorul italian a scapat-o pe Augusta de familia Cirasa
Augusta a apelat la un judecator italian, caruia i-a povestit situatia ei. Acesta a reusit s-o interneze intr-o casa de copii. La 20 km de Cardedu. -Am ajuns la Lanusei. Am stat acolo opt luni. Cand am implinit 18 ani trebuia sa parasesc acea institutie de ocrotire a minorilor. Asa erau legile. Mi-a placut acolo. Incomparabil cu Casa de copii din Fagaras sau cu viata de la familia Cirasa. Angajatii de acolo m-au ajutat mult. M-am simtit iubita si ocrotita. Ca o adevarata familie. N-aveam nici un act de identitate, doar permisul de sedere in Italia. Sotii Cirasa imi retinusera toate actele. Foarte greu am primit pasaportul de la ei. Prin amenintari. Cand s-a pus problema sechestrarii de persoana, au renuntat la acte. Mi-au predat pasaportul cu biletul de avion pentru Romania si cu 220 de dolari in el-.
In 26 octombrie 2001, Augusta revenea in Romania. Scapase de cosmarul adoptiei intr-o tara straina.
(Lucia Baki)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
