Home Politic Bucurestenii -nu risca nimic- cu un prefect femeie

Bucurestenii -nu risca nimic- cu un prefect femeie

DISTRIBUIŢI

Al unsprezecelea prefect al Bucurestilor, Mioara Mantale, ocupa, de ieri, in mod oficial, fotoliul de reprezentant al guvernului in Capitala, ramas liber dupa ce Silvian Ionescu si-a dat demisia in urma cu 10 zile.


-Vreau sa le transmit locuitorilor Capitalei ca nu risca nimic daca au incredere intr-o femeie-, a declarat noul prefect, dupa depunerea juramantului. De altfel, Mioara Mantale este prima femeie prefect din istoria Bucurestilor. Poate din acest motiv, noul prefect a facut referire de cateva ori la acest lucru in discursul rostit in fata unui auditoriu numeros. Alaturi de vicepremierul Adriean Videanu si de ministrul de interne, Vasile Blaga, au tinut sa fie prezenti la eveniment si sa ciocneasca o cupa de sampanie cu Mioara Mantale primarul interimar al Capitalei, Razvan Murgeanu, viceprimarul general, Ludovic Orban, parlamentari, primari de sector, dar si o serie de directori din cadrul municipalitatii bucurestene. Noul prefect crede ca este o persoana potrivita pentru functia de reprezentant al guvernului in Bucuresti, mai ales datorita pozitiei pe care a ocupat-o timp de sase luni in cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti – aceea de presedinte de sedinta. -Socotesc ca este potrivit sa fie numit prefect cineva care cunoaste realitatile primariei, pentru ca una din disfunctionalitatile dintre Primaria Capitalei si Prefectura a fost lipsa de comunicare-, a afirmat Mioara Mantale. Nu putine au fost sedintele de consiliu ale legislativului orasului in care aceasta a reusit sa-i struneasca pe consilierii municipali, de la prezidiu, in calitate de presedinte. De data aceasta, in noua functie, Mantale se va adresa locuitorilor Capitalei, pe care noul prefect i-a asigurat ca va face tot ce-i sta in putere pentru a le rezolva problemele. -Activitatea mea va avea in vedere respectarea legalitatii, obiectivitatea, transparenta, eficienta si responsabilitatea-, a spus, in incheiere, reprezentantul guvernului in Bucuresti.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.