Home Politic Iliescu, Nastase si Cozmanca, asteptati de primarii PSD la Craiova

Iliescu, Nastase si Cozmanca, asteptati de primarii PSD la Craiova

DISTRIBUIŢI

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, pregateste o intrunire la nivel inalt in Banie, el planuind sa-i aduca pe cei mai importanti oameni din PSD. -Sfanta Treime- social-democrata, reprezentata de fondatorul partidului, Ion Iliescu, presedintele Adrian Nastase si presedintele executiv Octav Cozmanca, este invitata maine in capitala Olteniei, pentru a da piept cu aproximativ 40 de primari social-democrati din marile municipii ale tarii. -Intalnirea are ca scop discutarea unor probleme de administratie, pe care nimeni nu le poate cunoaste mai bine decat noi, primarii. Pana acum, si-au confirmat prezenta primarii din Mangalia, Iasi, Ploiesti, Pitesti, Vatra Dornei si Severin. Eu sper sa vina toti, pentru ca mai-marii partidului sa cunoasca direct de la sursa problemele pe care le avem-, a declarat Solomon. Cu toate ca intrunirea are ca scop declarat dezbaterea unor probleme administrative, edilul-sef al Craiovei nu ascunde faptul ca in Cetatea Baniei triada de la varful PSD va lua cunostinta la prima mana despre nemultumirile primarilor social-democrati legate de viata de partid: -O sa discutam si situatia partidului, si rezultatele din alegerile generale. Cred ca destul s-a discutat la Bucuresti. Mai multi dintre liderii de la centru lasa impresia ca lucrurile sunt in ordine, ca stapanim situatia, ceea ce nu e adevarat. Partidul e in fierbere si, daca nu ne restructuram, ne-am curatat-. Pe Iliescu, Nastase si Cozmanca i-ar putea astepta cate un ceas rau maine, avand in vedere declaratiile primarului Craiovei. Acesta a facut publica sustinerea pe care i-o acorda fostului ministru de interne Ioan Rus pentru presedintia PSD, in defavoarea lui Iliescu sau Nastase, declarand ca vrea o schimbare de la mic la mare a conducerii partidului. Cei trei lideri ai PSD vor avea prilejul sa ia cunostinta de aceste aprecieri prin viu grai, asta in cazul in care vor accepta invitatia lansata de cei mai importanti social-democrati din administratia locala. -Sper ca nu suntem o cantitate neglijabila pentru dumnealor si ca vor veni. Sincer, cred ca ar trebui sa alerge spre aceasta intalnire. E cazul sa asculte nu numai declaratii emotionale, ci si parerea unor oameni cu principii, care cunosc realitatile la nivel local-, a mai spus Antonie Solomon.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.