
Guvernul și-a asumat ieri răspunderea în fața Parlamentului asupra legii de modificare a Codului Muncii, într-o ședință comună a celor două Camere. Drept răspuns, opoziția, care nu a participat la ședința de asumare a răspunderii, a depus o moțiune de cenzură, gest politic ce fusese anunțat încă din cursul zilei de luni.
În discursul ținut în Parlament cu prilejul asumării, premierul Emil Boc a subliniat care sunt punctele importante ale noului Cod al Muncii.
„Prin acest Cod al Muncii am vrut o Românie atractivă pentru investitori, o Românie care să ofere angajatorilor posibilitatea de a angaja mai ușor. Acest Cod al Muncii este unul pentru o Românie competitivă, pentru a aduce mai multe contribuții la bugetul de stat, pentru ca mai multe persoane să beneficieze de pensie și asigurări sociale.“, a precizat premierul, care a trecut în revistă principalele schimbări operate de guvern. Astfel, au fost prezentate reglementările privind concedierile colective, măsurile împotriva muncii la negru și stabilirea criteriilor de competență.
„Noul Cod al Muncii corespunde nevoilor de a se crea mai ușor locuri de muncă. Angajatorii vor putea angaja mai ușor, salariații își vor putea găsi mai ușor un loc de muncă în România. Realitățile ne-au demonstrat că avem nevoie de modificarea Codului Muncii. Actualul Cod al Muncii este din 2003, de atunci au intervenit cel puțin două elemente noi care au cerut modificarea lui: intrarea în Uniunea Europeană și criza economică globală.“, a adăugat premierul Boc.
Moțiune cu final cunoscut
În replică la asumarea răspunderii guvernului, liderul grupului parlamentar al PSD, Mircea Dușa, a anunțat ieri că a depus la președinții Senatului și Camerei Deputaților moțiunea de cenzură intitulată „Codul Boc – salarii mici, șomaj mare, firme falimentate“. Documentul, care a fost semnat de 210 parlamentari ai Uniunii Social-Liberale, va fi prezentat astăzi, începând cu ora 9.30, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, urmând ca pe 16 martie, de la ora 15.00, să fie dezbătut și votat.
Social-democratul a mai spus că, prin acest demers, este criticată procedura de angajare, dar și fondul modificărilor propuse. Politicianul PSD a afirmat că proiectul de lege asupra căruia guvernul și-a angajat răspunderea afectează grav interesele angajaților și angajatorilor, dar și piața muncii, unde creează instabilitate.
Dușa a mai menționat că parlamentarii USL au depus săptămâna trecută, la Senat, un proiect de lege care conține modificări ale Codului Muncii agreate de patronate și de sindicate.
Rezultatul moțiunii e previzibil, nici măcar liderii opoziției nu cred în șansa acesteia de a fi adoptată. Strategia coaliției aflate la guvernare e aceeași ca și la moțiunile precedente.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a anunțat că parlamentarii coaliției se vor abține de la votul moțiunii de cenzură. El a susținut că demersul antiguvernamental al opoziției va fi respins, întrucât „Uniunea Socialistă nu are în acest moment forța politică să impună un alt executiv“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















