Preotul Spitalului de Recuperare Iasi va avea o obligatie in plus: el se va ruga nu numai pentru sanatatea pacientilor, dar si pentru functionarea normala a tevilor din unitatea medicala respectiva. Conducerea spitalului i-a propus preotului Vasile Hilitanu sa lucreze si ca sef al echipei tehnice, sperand astfel ca angajatii acestui serviciu isi vor face treaba cu mai multa constiinciozitate. Preotul a fost ales pentru aceasta functie deoarece, de cand lucreaza la spital, din 1996, s-a dovedit a fi un foarte bun gospodar.
-Parintele Hilitanu este nu numai o persoana cu mult har, ci si un foarte bun gospodar. Dupa ce am vazut cum a amenajat terenul din preajma bisericii, ne-am interesat care este substratul acestor aptitudini si am aflat ca este absolvent de Politehnica. Discutand cu el, s-a aratat disponibil de a-si folosi experienta pentru repararea instalatiilor din spital-, ne-a spus dr. Doru Baltag, purtatorul de cuvant al Spitalului de Recuperare.
Vasile Hilitanu, absolvent al Facultatii de Constructii de Masini in anul 1990, spera ca, avand ajutorul lui Dumnezeu, va reusi sa se descurce si cu noua functie de sef al personalului tehnic, pe langa cea de preot si de profesor de religie. -Eu ma pricep sa repar tot felul de lucruri. Nu este o cruce usoara, pentru ca instalatiile sunt vechi, dar cu ajutorul lui Dumnezeu se pot duce toate la capat-, ne-a spus preotul. Atat conducerea spitalului, cat si Vasile Hilitanu spera ca muncitorii vor lucra mai cu tragere de inima si randamentul muncii lor va fi mai mare. -Sper ca muncitorii sa lucreze cu mai multa evlavie-, ne-a spus preotul, care a instalat singur centrala termica din biserica.
Gina Noveschi
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















