Cristian Gatu a fost si va ramane un nume de referinta in sportul romanesc. A jucat 12 ani in echipa nationala de handbal, evoluand in 198 de meciuri si marcand 218 goluri. Timp de sase a fost capitanul team-ului tricolor. La capitolul performante, Cristian Gatu are un palmares de invidiat. A cucerit cu reprezentativa Romaniei de doua ori titlul mondial, in 1970 si 1974, un titlu de campion mondial de tineret, a fost vicecampion olimpic la Montreal in *76 si medaliat cu bronz la Olimpiada din 1972. Cu echipa sa de club, Steaua, a fost campion european in 1977 si a castigat 10 titluri nationale consecutive. De-a lungul timpului, a ocupat diferite functii in cadrul clubului militar, iar intre 1991 si 1992 a fost secretar de stat al MTS. Din 1996 este presedintele FR de Handbal, iar intre 1997 si 2001 a fost vicepresedinte al Comitetului Olimpic Roman. In afara sportului, Cristian Gatu are doua hobby-uri: filatelia si, -de cand am inceput sa cunosc oamenii, m-am apropiat de… caini-.
– Domnule Cristian Gatu, unde se afla la ora actuala handbalul romanesc?
– Handbalul romanesc se afla in prezent intr-o perioada de revigorare, atat la masculin, cat si la feminin, care se deruleaza lent, pentru ca situatia economica precara din tara se repercuteaza negativ si in handbal.
– Sunt multi bani in handbalul romanesc?
– Nu sunt bani multi sau cel putin la nivelul federatiei sunt total insuficienti, vizavi de ceea ce inseamna marea performanta.
– De ce nu sunt resurse financiare?
– In general, nu vin bani catre sport pentru ca Legea sponsorizarii este total deficitara si nu are cum sa-l cointereseze pe sponsor, care nu poate sa recupereze aproape nimic din ce investeste.
– Se poate face o comparatie intre cati bani se cheltuiesc in handbal fata de fotbal?
– Incomparabil! Insa pot spune ca echipa nationala feminina, care este foarte aproape de o mare performanta, primeste pentru fiecare joc international castigat echivalentul in lei a 50 de dolari pentru fiecare sportiv. Iar indemnizatia de efort pentru handbalistii de lot, pentru fiecare zi de cantonament, este de circa 10 dolari. Ca sa-i pot da cei 10 dolari pe zi, sportivul trebui sa intre in cantonament. Mai mult, pentru acesti bani, trebuie sa-i asigur masa si cazare, ceea ce inseamna cheltuieli de 90 – 100 de dolari.
– Ce lipseste actualei generatii pentru a realiza performantele dumneavoastra?
– Ii lipseste pasiunea si constientizarea ca valoare vine dupa rezultat si nu inaintea acestuia. Pasiunea este influentata negativ de lipsa banilor si de grija zilei de maine, dar daca tot pierzi ora pe teren, macar lupta-te! Etalonul absentei pasiunii se poate usor observa din umezeala tricoului.
– Se poate face o comparatie intre cat castiga un handbalist din generatia dumneavoastra si cat castiga unul din prezent?
– Nu se poate asa ceva, deoarece sunt vremuri prea indepartate, iar sumele, chiar jenante.
– Care a fost cel mai mare castig din cariera de sportiv a dumneavoastra?
– Pentru ultimul titlu de campion mondial, cucerit in 1974, am luat 7.000 de lei, ceea ce reprezenta echivalentul a trei salarii. Surprinzator si, eu consider, nemeritat, peste doi ani, in 1976, printr-un decret al lui Ceausescu, medaliatii cu aur primeau o masina Dacia, cei cu argint o Skoda, iar pentru bronz… un Trabant! Noi am jucat finala olimpica la Montreal cu Rusia, pe care am pierdut-o, si, sincer, nu mi-a prins bine ca am castigat Skoda sau contravaloarea acesteia. Aici se demonstreaza superioritatea pasiunii, prin faptul ca eu nici nu m-am dus sa o iau, ci am trimis-o pe sotie. De fapt, nici n-am vazut-o, pentru ca am dat-o, in rate, unei cunostinte. Nici nu m-am bucurat de bani, pentru ca am primit lunar cate 1.000 de lei, timp de cinci ani. Si cand mi-a dat ultima rata m-am trezit ca nu-mi ramasese nimic. Toti cei care am fost acolo ne-am autoacuzat ca nu am castigat locul intai, si nu Dacia! Un alt exemplu este cel al marelui pugilist Alec Nastac care, inainte de a ajunge in semifinale, s-a batut cu un australian. A castigat, dar avea ambii ochi tumefiati si practic nu vedea. Ca atare, aparuse pericolul sa nu boxeze in semifinala. Ceea ce insemna ca pierdea si medalia de bronz, si Trabantul. Eu n-am vazut niciodata un om care plangea cu ochii inchisi, de ciuda ca nu poate urca in ring. Pana la urma, dupa mari interventii, acesta a urcat in ring, dar imediat s-a aruncat prosopul si asa a luat Trabantul! Dar sunt convins ca mai mult s-a bucurat de medalie decat de masina.
– Care sunt varfurile actualei generatii de handbalisti si handbaliste?
– Fetele sunt pe val. Sunt multe talente recunoscute pe plan mondial si, o data cu instalarea lui Cornel Otelea la timona, sunt semne ca avem o echipa de valori. Toate sunt varfuri, dar Carmen Amariei, Cristina Varzaru, Aurelia Stoica si Luminita Hutupan au ajuns la maturitate si sunt constiente ca singure nu pot obtine performante decat printr-un joc de echipa. Actualmente in echipa feminina nu exista nici o jucatoare care sa nu fi urcat pe un podium international. S-au intalnit trei generatii de campioane, dar la generatii diferite. A venit momentul ca ele sa formeze o formatie valoroasa, care sa urce pe podiumul european sau mondial.
La baieti, se intampla un alt fenomen. Sunt foarte multe oferte din strainatate, iar piata romanesca este foarte ieftina, pentru ca aici nu ai ce sa le oferi tinerilor talentati ca sa-i opresti. Si atunci, pentru 1.000-2.000 de dolari, echipe de liga a treia sau a patra de afara, ajutate de samsari din Romania, atrag jucatorii, care sunt dirijati catre Vest. Cu precadere, catre tari unde handbalul este bine sustinut financiar: Germania, Spania, Franta si chiar Israel. Jucatori talentati, dar care nu au atins nivelul consacrarii, sunt atrasi de mirajul unor bani ca sa traiasca, nu sa se capatuiasca. Ducandu-se in liga a treia sau a patra, se ingroapa acolo si nu mai au posibilitatea sa creasca valoric, sa explodeze. In schimb, mai multe echipe, la adapostul performantelor la nivel de club, nu dau jucatori la nationala. Handbalistii nu vor avea cota internationala decat printr-o evolutie pozitiva la prima reprezentativa.
– Care este marea deceptie a dumneavoastra?
– Am mai multe deceptii. Una este ignorarea sprijinirii financiare a sportului romanesc. Asta nu inseamna a arunca repede niste bani pentru sportivi, atunci cand cuceresc o medalie. Trebuie sprijiniti logistic in drumul spre medalie. A doua deceptie este legata de lipsa de colaborare dintre sportul de performanta si cel de masa. Numai prin miscare poti sa ai o societate sanatoasa si de aceea educatia fizica trebuie tratata ca o disciplina importanta a sistemului de invatamant. Mai am o mare deceptie, aceea ca lumea sportului a nascut foarte multe valori, care ulterior au ajuns si valori umane. Din pacate, acelasi sport de performanta a nascut si monstri. Oameni rai care au trait din sport, au castigat de pe urma lui, in loc sa protejeze sportul, nu scapa nici o ocazie sa loveasca in el. Ii detest pe cei care scot in evidenta, cu rautate, marile nerealizari ale marii familii a sportului. Pana cand cei din lumea sportului nu se vor uni si nu vor scapa de acesti oameni rai, sportul nu va fi niciodata respectat asa cum merita.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
