Home Social Asociatiile, -guvernate- dupa obrazul administratorilor

Asociatiile, -guvernate- dupa obrazul administratorilor

DISTRIBUIŢI

Asociatiile de Proprietari raman inca la cheremul administratorilor si presedintilor de bloc, atat timp cat normele metodologice ale Ordonantei 544/2001 (privind organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari) intarzie sa apara. Normele trebuiau elaborate inca de acum un an, dar reprezentantii Ministerului Administratiei Publice, MLPTL, Ministerului Finantelor si Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale par imuni la durerile cetatenilor.

Trebuie spus ca, din ce in ce mai des, locatarii unor blocuri din Capitala, si numarul lor creste alarmant, sunt trasi pe sfoara de catre unii asa-zisi administratori. -Norocosii- care nu au patit-o inca se afla in imposibilitatea de a afla raspunsurile la problemele financiar-contabile ale blocurilor. Caci la cursurile pentru formarea unor admninistratori competenti nu este inghesuiala. Primariile acuza vidul legislativ si sunt incapabile sa ia vreo masura in cazul unor administrari de bloc deficitare.

Si pacaliti, si fara utilitati

Din vina unor administratori iresponsabili, care au fugit cu banii, foarte multe blocuri din tara au fost debransate. Ba mai mult, proprietarii apartamentelor din blocurile cu pricina au fost obligati sa mai plateasca o data -pagubele- provocate regiilor.

Transformarea Asociatiilor de Locatari in Asociatii de Proprietari, acolo unde s-a facut (existand si cazuri in care administratorii au refuzat acest -pas-, cu de la sine putere), nu a adus nimic nou sub aspectul controlului la nivelul asociatiilor. Cu toate ca art. 19 al Ordonantei 544/2001 prevede: -Consiliile locale, cu sprijinul aparatului propriu al consiliilor judetene, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucuresti, vor organiza exercitarea controlului financiar-contabil si gestionar asupra activitatii asociatiilor de proprietari-, institutiile mentionate se eschiveaza cand vine vorba despre asa ceva. Potrivit lui Radu Opaina, presedintele Federatiei Asociatiilor de Proprietari din Romania, exista o legislatie in domeniu, dar ea este foarte greu de aplicat. De fapt, spune Radu Opaina, organele in drept sunt legate de maini si picioare.

Consultanta… in loc de rezolvarea problemelor

-Federatia noastra a avut initiativa de a propune guvernului infiintarea unei Autoritati Nationale pentru Asociatiile de Proprietari, cu puterea de a stabili si reglementa pe o perioada limitata activitatile din domeniu-, afirma Opaina. El adauga insa ca, de aproape un an, de cand a fost inaintata aceasta initiativa, nu s-a facut nimic concret. Presedintele FAPR spune ca institutia sa este in prezent singura in masura sa faca ceva pentru cei nemultumiti, dar numai din punctul de vedere al sprijinului teoretic. -Specialistii nostri pot acorda, celor interesati, consultanta juridica, tehnica si economica. In cazurile unor nereguli grave sesizate in organizarea si functionarea asociatiilor pot fi sesizate Politia si Parchetul-, a mai adaugat Opaina.

In prezent, si in scopul prevenirii unor conflicte pe marginea gestionarii si contabilitatii de la asociatiile de proprietari, federatia organizeaza cursuri de specializare pentru administratori. De doua ori pe saptamana, timp de trei luni, cei care doresc sa devina administratori -cu patalama- urmeaza cursuri de pregatire pentru aceasta -meserie-. In mod normal, toate asociatiile ar trebui sa aiba astfel de specialisti. Pana acum sunt 800 de astfel de absolventi, numarul solicitantilor fiind insa de peste 2000.

Intrebari fara raspuns

Pana la generalizarea acestei infuzii de profesionalism, raman problemele ridicate de presedintii si administratorii de blocuri, care inca mai traiesc cu convingerea ca pot sa faca ce vor.

Un caz concret, care nu-si gaseste rezolvare se petrece la blocul M11, Str. Pescarusului, nr. 9, din sectorul 2 al Capitalei. Foarte multi locatari gasesc ca atat administratorul, Elena Neagu, cat si presedintele, I. Kerekiarto, nu le reprezinta interesele de proprietari, -printr-o administrare defectuoasa a imobilului-. Si intrebarile la care nu li se raspunde sunt multe. Spre exemplu, fara vreo justificare, se refuza sistematic constituirea in Asociatie de Proprietari, conform legislatiei in vigoare. Mai mult, locatarii nu stiu care sunt Conventiile Civile sau Contractele de Colaborare ale angajatilor – presedinte, administrator, femeie de serviciu, situatia contabila, la zi, a incasarilor si platilor la unitati. Si asta fara a mai vorbi despre afisarea acestora la avizier, facuta cu intarzieri si incomplet. Cat despre firmele sau persoanele fizice autorizate, daca sunt trei oferte pentru selectie in cazul reparatiilor, situatia este la fel de nebuloasa. O alta intrebare ramasa fara raspuns pentru locatarii blocului M 11 este daca administratorul are calitatea de a depune o astfel de activitate si daca cei care -manuiesc- destinele imobilului isi platesc impozitele la Sectia Financiara, pentru venituri cumulate. Poate ca Primaria sectorului 2 ar avea cate ceva de spus in acest caz…

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.