Home Politic La ordinul lui Crin, PNL se face preș în fața turnătorului „Felix”

La ordinul lui Crin, PNL se face preș în fața turnătorului „Felix”

DISTRIBUIŢI

Nevoia disperată de a avea în spate un trust media în perspectiva alegerilor parlamentare și locale din 2012 i-a determinat pe membrii PNL să înghită în sec și să accepte concubinajul politic cu varanul  „Felix“ Voiculescu, cel care în anii săi de glorie turna pe oricine apuca la Securitate. Astfel, Delegația Permanentă a PNL a supus la vot, ieri, propunerea senatorului liberal Raymond Luca de retragere a sprijinului politic lui Dan Voiculescu, aceasta întrunind doar un vot favorabil, cel al inițiatorului. Bineînțeles, avocatul turnătorului a fost chiar liderul liberalilor-stângiști, Crin Antonescu. „Am pus în discuția Delegației Permanente pozițiile pe care le-au exprimat public câțiva colegi săptămâna trecută, referitoare la așa-numitul caz Voiculescu. Am avut și o propunere a senatorului Raymond Luca, pe care, după discuții, am supus-o votului Delegației Permanente. El a propus retragerea sprijinului lui Dan Voiculescu și a obținut un vot, al domniei sale“, a spus președintele PNL, Crin Antonescu, după reuniunea Delegației Permanente. În urma votului, Antonescu a afirmat că „subiectul Voiculescu“ este închis din punctul de vedere al PNL. După aflarea deciziei ÎCCJ care s-a pronunțat în favoarea colaborării lui „Felix“ cu Securitatea, varanul de Băneasa declara că este „un verdict absolut incorect, care reflectă imensele presiuni exercitate asupra magistraților“ și preciza că procesul va continua la CEDO. Președintele PNL, Crin Antonescu, a susținut vineri, într-o conferință de presă, că a încheiat cu Dan Voiculescu o înțelegere politică pentru a forma o majoritate parlamentară, deși știa de suspiciunile care planau asupra acestuia și avea convingerea că a avut o relație cu Securitatea.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.