Parlamentul va trebui sa declanseze procedura de numire a doi noi membri in Colegiul CNSAS, in urma demisiilor lui Mihai Gheorghe si Andrei Plesu, potrivit notei remise de Secretariatul General al birourilor permanente reunite ale celor doua Camere. Potrivit documentului rezultat in urma centralizarii datelor primite de la mai multe autoritati si institutii publice, parlamentul va trebui sa numeasca noi membri ai acestora. Astfel, parlamentarii vor trebui sa numeasca noi membri ai Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare (CNEAA), mandatul a o treime din acestia expirand la 29 septembrie 2004. De asemenea, in perioada urmatoare, birourile permanente ale celor doua Camere vor trebui sa numeasca un adjunct al Avocatului Poporului, propus de acesta si care trebuie sa fie audiat de comisiile juridice ale Senatului si Camerei. Conducerile Senatului si Camerei au mai fost informate despre faptul ca postul de presedinte al Sectiei de drept public a Consiliului Legislativ este vacant. De asemenea, Senatul si Camera Deputatilor vor trebui sa desemneze doi reprezentanti in Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















