
Pentru faptul că a votat pentru moțiunea de cenzură depusă de USL pentru noul Cod al Muncii adoptat de actualul Guvern, deputatul PDL Cluj, Mircia Giurgiu, a fost exclus ieri din rândurile acestei formațiuni. Giurgiu a anunțat astfel că va activa ca independent, dar spune că va vota în Parlament proiectele Guvernului, dacă ele nu afectează cetățenii.
„Am plecat la dezbaterea moțiunii de cenzură ca deputat PDL și m-am întors ca independent. Nu mai aștept un document oficial de excludere din PDL, mă consider exclus din partid și voi activa ca independent până la finalul mandatului. Voi susține toate proiectele Guvernului, în afara celor care sunt împotriva cetățenilor și afectează cetățenii. Nu voi vorbi pe nimeni de rău din PDL. Îi urez lui Emil Boc să câștige președinția PDL și să rămână premier până la finalul mandatului. Dacă votam la moțiune cum voia PDL, nu mai aveam ce căuta în Parlament, pentru că eu nu am fost ales să tai salarii sau să susțin un Cod al Muncii care afectează grav interesele angajaților. Eu provin din rândul sindicatelor“, a spus Giurgiu.
Mircia Giurgiu a reproșat lipsa de comunicare cu conducerea PDL în condițiile în care, ca deputat, a aflat din presă de mai multe întâlniri la vârf, printre care și cele cu președintele Traian Băsescu. Mircia Giurgiu (PDL) a votat „pentru“ moțiunea opoziției, iar liderul PDL, premierul Emil Boc, a anunțat că deputatul va fi exclus din partid.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















