
Dezinteresul parlamentarilor a atins un nou nivel. În plenul reunit al Camerei Deputaților și al Senatului s-a vorbit insistent despre aplicarea unor sancțiuni pentru parlamentarii absenți. Nu este pentru prima oară când chiulul aleșilor încetinește activitatea Parlamentului, mai ales că este campanie electorală! Însă bulgărele dezinteresului parlamentar s-a rostogolit de la o simplă absență și a ajuns până la blocarea legiferării la Camera Deputaților.
Dorul de casă
Camera Deputaților nu va putea convoca obișnuita ședință de plen de luni pentru că deputații juriști s-au îngropat în restanțe, în cadrul comisiilor parlamentare. De regulă, deputații își suspendă activitatea din comisii în ziua de joi, ca să poată pleca mai devreme în teritoriu.
Singura "reușită" de ieri a parlamentarilor a fost acordul privind constituirea comisiei de distribuire a timpilor de antenă în campania pentru referendum. O datorie pe care aleșii o aveau de îndeplinit încă de acum două săptămâni, de când a început campania electorală, dar pe care au amânat-o de trei ori! Iar votul s-a dat după ce ședința Camerelor reunite a fost întreruptă din lipsă de cvorum, s-a făcut apel nominal, iar 115 deputați și 58 de senatori au fost amenințați cu sancțiuni "la buzunar", pentru absență nemotivată. De exemplu, deputatul care nu va putea să își justifice chiulul până la sfârșitul lunii va pierde aproximativ 200 de lei din salariu.
Potrivit monitorizării realizate de Institutul pentru Politici Publice, cei mai chiulangii senatori sunt Corneliu Vadim Tudor (PRM), Sorin Oprescu și Mircea Geoană (PSD), iar deputații cu cea mai slabă prezență la vot – Anca Boagiu (PD), Crin Antonescu (PNL) și Viorel Hrebenciuc (PSD).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















