Mi-a căzut ieri în mână un manual de limba română pentru clasa a VI-a. O să spuneți repede că și ce este așa mare șmecherie lucrul ăsta. Păi este pentru că am încercat câteva ore bune să găsesc legătura dintre conținutul cărții și
ceea ce ar trebui să facă orice copil atunci când va veni vremea de exemplu să se prezinte la teza cu subiect unic. Sunt convinsă că nu va fi nevoit să dea niciun răspuns de genul : "Bancorex vă pune la dispoziție carnetele de cont curent și de depozit junior". Mai ales că această bancă s-a desființat încă de prin anul 2002.
Mă întreb cu ce tupeu au putut ieri să anunțe oficialii Ministerului Educației că au publicat pe internet (http://examene.edu.ro), modele de subiecte pentru tezele cu subiect unic, care vor fi susținute în acest an de învățământ de elevii claselor a VII-a și a VIII-a. Bun și o să spuneți atunci că suntem noi cârcotași și veșnic nemulțumiți. Păi suntem, atâta vreme cât manualul de română conține anomalii. Apoi mai apare cel puțin o contradicție. În urmă cu aproape jumătate de an, un oficial în cadrul Ministerului Educației spunea că manualul nu este obligatoriu, ci obligatoriu este ca profesorul să respecte programa școlară. Păi și pentru elev ce devine obligatoriu? Atunci când are un text la prima vedere despre un autor, conform manualului despre care facem vorbire ar trebui să știe datele biografice ale acestuia, date privind opera, volumul din care face parte, referințe critice despre acesta. Așadar elevii ar trebui să stocheze informațiile mai ceva ca hardul unui computer. Răsfoind manualul este ușor să descoperiți și caracterul sincretic al creațiilor populare. Ce este asta? Nu contează că nici măcar nu ați auzit deoarece tinerii copii absolvenți de clasa a VI-a vor trebui să se transforme în atoateștiutori. Dar poate veți reuși să ne spuneți cine este Grete Tartler și ce a scris. Și dacă nu puteți, cereți ajutorul la specialiștii Ministerului Educației. Ei sigur ar trebui să știe că doar au autorizat manualul în anul 1998 și l-au reeditat în 2005.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















