
Top modelul de origine română, Irina Lăzăreanu a devenit, se pare cea mai hotărâtă apărătoare a solistului de la Babyshambles, ea fiind prezentă în presa tabloidelor din Marea Britanie în acest scop mai mult decât a făcut-o pentru a-și prezenta munca din modeling.
Cei doi, care s-au logodit recent, au ales ferma de la țară a lui Pete pentru o recuperare completă a acestuia din ghearele perfide ale drogurilor, iar ultimele articole din presă îl dădeau pe calea cea bună. Totul a fost umbrit de o casetă dată presei de surse necunoscute, în care Doherty își injecta heroină. Atât trupa lui, cât și Irina i-au acordat întreg suportul moral și afectiv, negând aceste imagini sau declarându-le simplu, "o mare surpriză."
În timp ce colegii lui au declarat că în cadrul unui tratament de reabilitare mai există și căderi, fiind, voalat, de acord cu ceea ce au văzut în presă, Irina susține sus și tare că logodnicul ei a pornit de bună voie și nesilit de nimeni pe calea cea dreaptă și că are mai multă voință decât oricine.
"Ne-au despărțit, ne-au declarat dușmance pe mine și pe Kate (n.r. – Moss), dar nimeni nu m-a întrebat ce părere am și dacă este ceva adevărat din toate astea. Suntem bine, tot împreună, ne luptăm cu demonii din viața lui Pete, dar suntem mai fericiți ca niciodată," și-a pornit ea tirul împotriva tabloidelor.
Considerată una dintre cele mai promițătoare, dar și inteligente și stilate modele din era actuală, Irina Lăzăreanu a fost lansată în lumea bună a podiumurilor de chiar Kate Moss, fosta iubită a lui Pete Doherty. Românca a prezentat pentru cele mai puternice case de modă din lume și a fost de nenumărate ori prezentă pe diverse coperte ale revistelor de gen.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















