Romanii sunt cei mai silitori elevi ai Europei in materie de cunoastere a institutiilor occidentale, releva un raport publicat, marti, la Bruxelles. Studiul – realizat pe baza unor discutii de grup in ianuarie 2001 de societatea OPTEM, la comanda Uniunii Europene – face o descoperire surprinzatoare, plasandu-i pe romani printre -expertii- continentului in acest domeniu. De altfel, aproape toate tarile candidate la aderare in Uniunea Europena s-au clasat pe locuri fruntase, ca urmare a mediatizarii constante a institutiilor vestice printre cei care aspira la un loc in UE. Astfel, potrivit raportului, slovenii -se arata uimitor de bine informati-. Ungurii cunosc bine institutiile UE, dar documentul precizeaza ca ignoranta maghiarilor in materie creste cu cat cei chestionati sunt mai departe de Budapesta. De asemenea, paturile superioare din Estonia, Cipru, Slovacia si Polonia pot face deosebirea intre diferitele organisme internationale.
Europenii stau prost la teorie
Rusinea Vestului sunt francezii, germanii si italienii. In cele trei tari fondatoare ale UE, realizatorii studiului au constatat o necunoastere uneori -abisala- a institutiilor europene. Conform documentului, -ignoranta, confuziile sau foarte marile aproximari sunt un fenomen general in Europa. Comisia Europeana si Parlamentul European -nu sunt adeseori cunoscute decat ca nume-, iar cele doua organisme sunt -uneori confundate intre ele-. Aceasta ignoranta este cu atat mai marcanta, noteaza raportul, cu cat se observa – in tari mari, cum sunt Franta, Germania sau Italia, fondatoare si motoare ale unei constructii comunitare al carui desen este valorizat in interior, mai degraba decat in tari psihologic mai departate-. Onoarea Occidentului este salvata de aceste tari -psihologic mai departate-, unde necunoasterea institutiilor europene este -relativ mica-: Portugalia, Grecia, Irlanda, Belgia, Luxemburg, Finlanda si Austria.
Falii culturale
O constatare interesanta a raportului subliniaza ca intre sud si nord exista un serios -clivaj- cultural privind sentimentul de -europenitate-. Mai deschisi si mai… europeni sunt sudicii, care-si recunosc -intr-o maniera mai mult sau mai putin spontana (…) o forma de simpatie pentru alti europeni-. Ei revendica -valorile culturale si umaniste- specifice Europei si care o disting de SUA. Pe de alta parte, nordicii (britanicii, olandezii, danezii, suedezii, plus o parte dintre candidati: estonienii si cehii) sunt convinsi si mandri de -superioritatea sau specificitatea- modului de societate care prevaleaza in propriile tari, manifestand -o slaba dorinta de partajare cu altii-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















