Fostul lider al Organizatiei PD, sector 3, Dan Zamfir, mazilit de apropiatii lui Basescu, exact cand acesta se afla la Londra – moment strategic ales pentru ca liderul sa nu para implicat -, i-a adresat, ieri, o scrisoare sefului sau de partid, in care ii cere sa opreasca epurarea politica declansata impotriva celor care l-au sustinut pe Petre Roman. El spune ca a ales aceasta cale de dialog, intrucat a constatat ca in ultima vreme actiunile de vendeta indreptate impotriva celor care au sustinut alta motiune decat aceea a lui Basescu s-au intetit, in ciuda asigurarilor date de lider ca acest lucru nu se va intampla.
Executie in stil bolsevic
-Desi ultimul Colegiu Director a votat (inclusiv dvs. si presedintele BPMB, Vasile Blaga) impotriva suspendarii mele, in timp ce eram in concediu, numarul doi in partid, Liviu Negoita, impreuna cu cei doi fosti ofiteri de securitate, Silvian Ionescu si Mihai Darie, au pus in practica executarea mea politica in cel mai pur stil bolsevic-, spune Zamfir. In context, el il intreaba pe presedinte daca accepta incalcarea de catre BPN a deciziei Colegiului Director si daca nu cumva suspendarea sa a fost un scenariu bine pus la punct, astfel ca, in absenta liderului, atat Dan Zamfir, cat si Corneliu Ruse, presedintele BPJ Prahova, sa fie maziliti pe principiul care sa-l ocroteasca pe Basescu -nici usturoi nu am mancat, nici gura nu-mi miroase-. -Sau sa fie acesta un semn ca ati pierdut fraiele partidului?-, mai intreaba Zamfir. Asta daca nu cumva -un grup restrans din BPN s-a transformat intr-un veritabil grup de comando de inchizitori care executa sefi de organizatii si persoane care nu sunt pe placul dvs., netinand cont de organismele superioare ale partidului si de organizatiile judetene-, mai spune Zamfir in scrisoarea sa.
Fostul presedinte al Organizatiei sectorului 3 respinge, in acelasi timp, acuzatiile de tipul -inactivitate politica-, -disfunctionalitate in conducere- si -dezinformarea BPMB-, in virtutea carora a fost supendat. -Este cel putin hilar ca, desi aveti in jurul dvs. fosti ofiteri de securitate, nu s-a reusit fabricarea unui dosar credibil pentru suspendarea mea, modelul Ciorbea fiind aplicat cu succes in Partidul Democrat-, a conchis Zamfir.
Liviu Negoita contraataca
Vicepresedintele PD Liviu Negoita a declarat ieri ca afirmatiile fostului presedinte al PD sector 3 Dan Zamfir sunt -de rea-credinta si lipsite de argumente-, aratand ca aceasta organizatie acumulase, in ultimii doi ani, datorii de 400 milioane de lei, telefoanele nu mai functionau de un an si jumatate, iar secretarele erau neplatite de cinci luni.
-Numai activitate politica nu se desfasura acolo-, a spus Negoita, care a apreciat ca Zamfir a fost deranjat si de faptul ca firmele care activeaza in sediul organizatiei PD din sectorul 3 vor trebui evacuate. Vicepresedintele PD a sustinut ca una dintre firmele care isi desfasoara activitatea in acest sediu ii apartine Catincai Roman, fiica fostului presedinte al PD.
-Intr-adevar PD face epurari ale nevolnicilor, precum si ale clientelei traditionale a partidului si ale fostului presedinte al PD-, a afirmat Negoita.
Mariana Sultanoiu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















