Politia a inceput urmarirea penala impotriva autorilor care au semnat in fals, in locul a doi ingineri silvici, ca membri fondatori ai Fondului Bisericesc din Bucovina.
Inspectoratul Judetean de Politie Suceava a adus la cunostinta Directiei Silvice ca in dosarul privind constituirea Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina, la data de 27 iulie a.c., s-a inceput urmarirea penala impotriva autorilor necunoscuti care au semnat in fals in numele a doua persoane.
Actiunea reprezinta, de fapt, rezultatul plangerii penale inaintate de Directia Silvica Suceava in 24 mai a.c., Parchetului de pe langa Tribunalul Suceava, in care erau acuzati reprezentantii Fondului Bisericesc de fals intelectual si uz de fals.
In plangere, se reclama Parchetului faptul ca reprezentantii acestei fundatii au denaturat, chiar in momentul intocmirii, continutul a doua inscrisuri oficiale intitulate -Act constitutiv-, incheiat la 15 martie 2000, si -Tabel nominal- pe care figurau membrii fondatori ai Fondului Bisericesc Ortodox Roman al Bucovinei.
Directia Silvica Suceava sustine ca primul dintre aceste doua documente contine falsuri rezultate din inscrierea la pozitia 5 si 10 a numelor inginerilor silvici Gheorghe Negura si Dorel Buraciuc, persoane care, conform propriilor declaratii, nu au participat la adunarea generala de constituire a fundatiei si nu au depus adeziuni in acest sens.
In al doilea document, respectiv in -Tabel nominal- cu toti membrii fondatori, pe langa inscrierea numelui celor doi ingineri, fara stiinta lor, persoanele care au intocmit tabelul le-au reprodus semnaturile in fals si au consemnat date fictive privind seria si numarul actelor de identitate.
Conflictul dintre Directia Silvica Suceava si Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor s-a acutizat in luna mai 2001, cand aceasta din urma a revendicat in instanta 192.000 hectare de terenuri forestiere aflate in administrarea Regiei Nationale a Padurilor. Arhiepiscopia a solicitat instantei acest lucru, in numele unei fundatii patronate de Biserica din Bucovina, numita Fondul Religionar din Bucovina, infiintat in 1786 pentru administrarea padurilor ce-i apartineau. IPS Pimen a depus cererea de restituire in numele preotilor din 340 de parohii, al schiturilor si al manastirilor din eparhie.
La inceputul lunii iunie, Directia Silvica Suceava a cerut suspendarea procesului, pe motiv ca Arhiepiscopia nu este in drept sa revendice bunurile ce au apartinut Fondului Religionar, din Bucovina, dar, in data de 9 iulie, instanta a respins aceasta cerere, stabilind un nou termen in proces pentru luni, 6 august a.c.
-Batalia- intre Arhiepiscopie si Directia Silvica se anunta apriga si de durata, cu atat mai mult cu cat miza o reprezinta cele 192.000 de ha amintite, ce inseamna, de fapt, jumatate din fondul forestier al judetului Suceava.
Pe acest areal forestier revendicat se afla in prezent 30 de ocoale silvice, 300 de cantoane si cateva pastravarii.
Fata de modul cum se desfasoara animozitatile, Directia Silvica nu a stat cu bratele incrucisate. Pe faza, ea a prins Arhiepiscopia cu ocaua mica, chiar la constituirea Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina ce isi revendica prin instanta dreptul asupra celor 192.000 ha de terenuri forestiere. Directia Silvica nu a ezitat sa-i acuze pe reprezentantii fondului de fals intelectual si uz de fals, obtinand, in urma anchetei, inceperea urmaririi penale.
Daniela Beale
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















