Home Sport Starurile Realului nu i-au speriat pe rusi

Starurile Realului nu i-au speriat pe rusi

DISTRIBUIŢI

Miercuri seara, ultimele partide programate in Champions League au oferit spectacole de calitate, in ciuda vremii nefavorabile, dar si un rezultat nescontat. Surpriza s-a produs tocmai acolo unde ne asteptam mai putin, adica pe Santiago Bernabeu, marele Real fiind tinut in sah de Lokomotiv Moscova. Putin a lipsit ca dezastrul sa fie complet, rusii conducand la un moment dat cu 2-1. Desi a aliniat un -11- din care nu au lipsit Figo, Ronaldo, Zidane, Hierro si Roberto Carlos, madrilenii s-au chinuit pentru acest egal, deoarece echipa vizitatoare a facut un meci excelent, creand, in dese randuri, panica la poarta lui Casillas. Rezultatul a produs multa nemultumire in randul fanilor, detinatoarea trofeului ajungand la al saselea joc consecutiv fara victorie in Liga Campionilor si ocupa ultimul loc in grupa! Sa mai notam ca autorii golurilor echipei ex-sovietice sunt fotbalisti de culoare, James Obiorah et Thabo Mnguni, acesta din urma facandu-si un debut senzational pe scena europeana. Oaspetii nu au jucat deloc dur, insa Ronaldo, Makelele si Hierro s-au accidentat pe parcursul acestei intalniri. Singura palida satisfactie a gazdelor a fost ca primul gol marcat de Raul reprezinta unul de referinta pentru cartea lui de vizita, fiind cel de-al 200-lea inscris intr-un meci oficial disputat sub tricoul lui Real Madrid. In varsta doar de 25 de ani, el -atenteaza- la performanta lui Alfredo di Stefano, presedintele de onoare al clubului, care a semnat 307 reusite pentru madrileni.

O cifra rotunda a atins si Kluivert, care, in partida cu Newcastle, a marcat golul 100 pentru Barcelona. El a contribuit la un succes ce a salvat, pentru moment, locul lui Van Gaal pe banca tehnica. Daca in campionat catalanii au un parcurs catastrofal, in Champions League sunt de neoprit, realizand succes dupa succes. Team-ul spaniol s-a alaturat astfel lui Inter, in fruntea grupei, si este greu de crezut ca ele mai pot rata calificarea in primavara. In plus, Barca a egalat recordul de 10 victorii consecutive in competitie, realizat de AC Milan cu 10 ani in urma. Si pentru ca veni vorba de -Diavolul milanez-, sa spunem ca el nu s-a lasat mai prejos decat concitadina sa si este lider de grupa cu maximum de puncte, dupa victoria realizata pe terenul din Dortmund. Italienii au devenit cosmarul formatiilor din Bundesliga, dupa Bayern si Borussia ramanand cu buzele umflate. Milan a facut legea pe gazon, iar lovitura de gratie a aplicat-o acelasi necrutator Pippo Inzaghi.

Cat priveste situatia din grupa D, calculul hartiei a fost respectat, Manchester si Juventus obtinand victorii fara emotii, torinezii realizand, in mai putin de o ora de joc, scorul zilei. La randul sau, cel mai galonat team britanic s-a impus in fata unui adversar devenit aproape traditional, prin doua goluri marcate de Ruud van Nistelrooij.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.