Pentru acest an, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale a oferit cadrelor didactice prahovene, prin intermediul Federatiei Sindicatelor Libere din invatamint Prahova, 500 de bilete de odihna si tratament pe litoralul romanesc. Cadrele didactice nu se inghesuie, insa, sa achizitioneze astfel de bilete, subventionate 50% de stat, fapt care ii determina pe ministeriabili sa scada anual numarul acestora. Desi oferta este tentanta (1,1 milioane de lei de persoana, 10 zile, cu masa si cazare asigurate), in aceasta vara s-au inregistrat doar 25% din solicitarile anilor anteriori. -Din totalul de 500 de locuri nu am putut acoperi decat 260. Cele mai multe bilete au fost pentru perioada 23 iunie, cand se dadeau examene. Pentru 1 august avem doar sase locuri, iar pentru 10 septembrie, cand mai sunt doar cinci zile pana incepe scoala, avem 120 de locuri. El crede ca facilitatile au fost acordate numai pentru a -astupa gura- dascalilor si nu pentru a le face un bine. -Pe 10 septembrie nu poti trimite la mare nici femeia de serviciu dintr-o scoala, pentru ca trebuie sa faca ultimele retusuri si nu i se va permite plecarea in concediu-, apreciaza liderul FSLI. O alta nemultumire a sindicalistilor este aceea ca in acest an nu au existat bilete decat pentru statiunile Saturn, Eforie Nord, Eforie Sud si Techirghiol. -Acestea sunt ocolite de turisti si trebuiau umplute si ele de cineva-, a conchis Giurumescu.
Iulia Enciu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















