Home Politic PLD cere altă Constituție

PLD cere altă Constituție

DISTRIBUIŢI

Se anunță referendum pentru revizuirea Constituției imediat după euroalegeri. Potrivit președintelui executiv al PLD, Gheorghe Flutur, formațiunea sa va susține organizarea unui referendum privind modificarea Constituției din România, formulată în acest moment "după chipul și asemănarea lui Ion Iliescu". Printre schimbările propuse de liberal-democrați se regăsesc și câteva dintre obiecțiile formulate de PD cu privire la legea fundamentală.
Astfel, noua Constituție ar introduce un Parlament unicameral, ar reglementa  descentralizarea administrației publice centrale, depolitizarea justiției, dar va ridica și problema sistemului de republică. "Lucrurile acestea trebuie rezolvate. E doar o secvență votul uninominal cu care trebuie început și ea trebuie să meargă până jos, la nivelul aleșilor locali, județeni, unde și noi susținem o reformă de fond ,fiindcă un consiliu județean este dimineața legislativ și după-amiaza, executiv. Nu se poate așa ceva", a argumentat liberal-democratul.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.