Partide-bumerang

In 11 ani de democratie romaneasca, viata politica a cunoscut o dispersie si o agitatie incredibile ale partidelor mari si mici. Dupa ce s-au despartit din varii motive de partidul-mama, multe formatiuni politice, in urma contemplarii propriului esec, s-au intors spasite la matca. Ele sunt partidele-bumerang. Altele s-au dovedit catastrofe totale, mostre de lipsa de inspiratie si de calcul politic. Neincetatele sciziuni si fuziuni, orgoliile fara temei au dus la situatia de astazi: o opozitie anemica si un partid-colos, a carui clientela acapareaza totul, de la administratie la afaceri. Cum bine s-a spus, singura impotrivire cat de cat serioasa la politica partidului de guvernamant o reprezinta, in acest moment, Uniunea Europeana.

Liberalii – explozie de partide bumerang

Pana la alegerile din *96, cand au intrat din nou in Parlament prin intermediul unei Conventii Democratice castigatoare, liberalii s-au remarcat printr-o hemoragie de partidulete care s-au intors apoi, ca niste fii risipitori, de unde au plecat. De PNL, format chiar in ianuarie 1990, sub conducerea lui Campeanu, s-au despartit, pe rand, PNL-Aripa tanara, PL *93, Noul Partid Liberal, Alianta Nationala Liberala – un mixaj intre PL *93 si Partidul Aliantei Civice. La nici un an de la reconstruirea istoricului PNL, in 1990, generatia tanara se hotarase sa mearga pe propriile picioare. Junii Patriciu, Tariceanu, Boroianu si altii au format, la sfarsitul lui *90, PNL-AT. Acesta a devenit ulterior, in 1993, PL *93. De aici s-a desprins Noul Partid Liberal, prin plecarea lui Viorel Catarama. Prin 1995, in Parlament figura o Alianta Nationala Liberala, formata din reprezentanti ai PL *93 si ai PAC. Dupa alegerile din *96, ambitioasele, dar slabele tinere partide liberale s-au vazut ramase in afara Parlamentului. In *97-*98, ele si-au pus cenusa in cap si s-au intors prin fuziune in partidul condus la acea vreme de Mircea Ionescu-Quintus. In schimb, -aripile- disidente Campeanu si Cerveni (fostul PNL-CD) au esuat lamentabil in afara Parlamentului pana in ziua de astazi. Cerveni este, mai nou, admirator asiduu al -tribunului- Vadim.

ANCD – bumerangul in varianta crestin-democrata

Cand, in 1999, Victor Ciorbea s-a despartit de taranisti ca sa formeze o Alianta Nationala Crestin-Democrata, multi au vazut in noua formatiune o alternativa la un PNTCD care se prabusea vertiginos in sondaje. Ros de ambitie, Ciorbea s-a lasat comparat, la -festivitatea- de constituire a partidului sau, cu mari lideri politici de la noi si de aiurea. In acea perioada, el ataca atat cat putea PNTCD, dar si pe conducatorii sai corupti care, in opinia lui, compromisesera definitiv linia Maniu – Mihalache – Coposu. Ciorbea a lovit PNTCD mai dur decat o faceau, la acea data, PDSR si PRM la un loc. Astazi, el vrea sa -reconstruiasca- PNTCD alaturi de fostii lideri corupti pana in maduva oaselor. Primul pas spre impacare a fost facut inaintea alegerilor generale de anul trecut. PNTCD si ANCD s-au imbratisat dupa ce au vazut cu groaza marele dezastru prezis de sondaje. Dupa coabitarea in CDR 2000, care a cazut -cu succes- din toate cartile, ANCD a fuzionat, in luna iunie a acestui an, cu partidul pe care il parasise. In curand, Ciorbea avea sa se vada si presedinte interimar taranist, dupa o lupta care a pus definitiv la pamant fostul partid al lui Coposu.

Eterna dilema UFD: a fi sau a nu fi in CDR

Partidul Alternativa Romaniei, viitorul UFD, a parasit CDR la doi ani dupa alegerile din 1996, pe motiv ca deviase complet de la doctrina de dreapta. Asta, bineinteles, pastrandu-si grupul parlamentar obtinut prin alianta. Visul de marire al UFD constituit in 1999 avea sa se clatine in curand. In febra de dinaintea alegerilor generale din 2000, partidul lui Vosganian si-a dat seama ca Parlamentul este pentru el o tinta prea indepartata. Ei au revenit in CDR, dupa ce au semnat un protocol de alianta cu PNTCD-ul odinioara invinuit de toate relele. Lucru care l-a scandalizat, la un moment dat, si pe venerabilul Ion Diaconescu: -De ce-au mai plecat, dom*le, daca au venit inapoi?!-

ApR – tentativa de bumerang fesenist

Alianta pentru Romania s-a desprins de PDSR dupa alegerile din 1996, cand toata lumea prorocea disparitia partidului lui Nastase. Tinerii lideri ai noului partid, in frunte cu Melescanu, s-au dorit la acea vreme speranta social-democratiei romanesti. A urmat o suita de sclifoseli social-liberale pana la scandalul Costea, care a maturat ApR, oricum in pierdere de popularitate. Dupa incercari esuate de alianta cu liberalii, pe Melescanu l-a cuprins nostalgia fesenista. Liderii ApR s-au intalnit in 2000 cu cei ai PDSR, care se umfla in sondaje de la zi la zi. Aperistii visau nu doar la intoarcerea in PDSR-ul odinioara hulit, ci si la o coalitie a Stangii desprinse din trunchiul fesenist. PDSR nu s-a lasat insa -ispitit-. Intr-o zvacnire de orgoliu, partidul lui Nastase i-a intors din drum pe fiii risipitori, care il parasisera la vremuri grele. ApR a produs si un exemplar spectaculos de politician-bumerang: Mircea Cosea, care a urmat cu dezinvoltura itinerariul ApR – UFD – ApR.