Tragicul incident de la sfårșitul săptămånii trecute cånd gardul unui cimitir din Constanța s-a prăbușit și a ucis o persoană și a rănit alte două a provocat o adevărată isterie printre autoritățile locale care arată cu degetul pasånd vina de la unu la altul. Astfel, șeful Inspectoratului Județean în Construcții Constanța, Gigi Chiru, a cerut Primăriei Constanța să prezinte autorizația de construire și prezentarea proiectului tehnic al gardului Cimitirului Central din Constanța, după ce mai multe plăci din acesta au căzut. „Am dispus încă de vineri să se desființeze un sector care este afectat și se va prăbuși, probabil. Am solicitat expertizarea întregii împrejmuri, iar în paralel am solicitat proprietarului, adică Primăriei Constanța, să ne prezinte autorizația de construire, să ne prezinte cartea tehnică a construcției, să ne prezinte proiectul tehnic, pentru că personal cred că acel gard a fost construit de un amator“, a afirmat Chiru, ieri, într-o conferință de presă. Primarul Radu Mazăre afirmase, vineri, că dacă administratorul cimitirului va fi găsit vinovat de moartea bărbatului ucis de gardul cimitirului atunci Primăria îi va rezilia contractul de concesionare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















