Home Actualitate Ministerul Educației dezinformează

Ministerul Educației dezinformează

DISTRIBUIŢI

În vreme ce ieri, încă de la primele ore ale dimineții, știrile curgeau "gârlă", fiind informați că vineri majoritatea școlilor vor întrerupe cursurile pentru buna desfășurare a alegerilor europarlamentare și a referendumului, oficialii Ministerului Educației spuneau că elevii învață vineri. Ministerul Educației susținea că elevii care învață în unitățile școlare unde se vor amenaja secții de vot vor merge la cursuri în mod normal vineri, iar luni, după europarlamentare și referendum, școlile pot decide singure dacă e nevoie să mute cursurile după-amiaza. Decizia contrazice însă intențiile Inspectoratului Școlar al Municipiului București, care a trimis o adresă către școlile din Capitală, în care se preciza că "amenajarea secțiilor de votare se va face vineri, începând cu ora 8.00, iar ridicarea acestora se va face luni, până la ora 12.00". Adresa preciza că elevii care nu vor merge la cursuri vor recupera orele după un calendar stabilit de consiliul administrativ al fiecărei școli.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.