Luptă strânsă pe segmentul creditelor pentru profesii liberale

    DISTRIBUIŢI

    Dacă până acum ceva vreme medicii, farmaciștii, notarii sau avocații obțineau mai greu credite, solvabilitatea lor depinzând de numărul de clienți, în prezent, majoritatea băncilor au "mirosit" oportunitatea și au lansat produse de creditare destinate celor cu profesii liberale. 
    Banca Transilvania a lansat recent o gamă extinsă de produse de finanțare pentru medici, care permite chiar și rezidenților să împrumute, pe baza diplomei de absolvire, până la 75.000 de euro. BT oferă soluții de finanțare și pentru medicii specializați sau pentru cabinetele medicale. În replică, Libra Bank a relaxat condițiile de creditare pentru clienții cu profesii liberale. Emilian Bituleanu, președintele băncii, a anunțat că Libra se va concentra prioritar pe acest segment și se va promova ca "banca profesiilor liberale". Banca a crescut perioada maximă de rambursare până la 25 de ani la creditele pentru cheltuieli curente și creditele pentru investiții destinate cabinetelor medicale, stomatologice și veterinare, cabinetelor de avocatură, birourilor notariale și de executori judecătorești, cabinetelor de contabilitate și birourilor de arhitectură. În cazul farmaciilor, creditele pentru activitate curentă și investiții vor avea o scadență maximă de 14 ani. Au fost majorate plafoanele pentru creditele fără garanții reale la 80.000 lei, în cazul cabinetelor medicale, 100.000 lei pentru farmacii și în intervalul 30.000 lei-50.000 lei pentru cabinetele juridice, contabile și de arhitectură.
    Tot în această toamnă, ProCredit Bank a lansat două produse de creditare specializate, dedicate medicilor și contabililor. Și UniCredit Țiriac Bank are în portofoliu un pachet de finanțare pentru cei cu activități liberale. Creditele pot fi acordate pe o perioadă cuprinsă între 2 și 10 ani, având un plafon de 150.000 euro.
    Produse pentru persoanele din categoria profesiilor liberale oferă și BRD, BCR, OTP, Credit Europe Bank, HVB Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen, Banca Românească, Bancpost, Alpha Bank sau Finansbank.

    Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

    Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

    POSTAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    DISCLAIMER
    Atentie! Postati pe propria raspundere!
    Inainte de a posta, cititi regulamentul.