Sefii a patru institutii descentralizate din judetul Bistrita Nasaud, membri ai PSD, vor fi inlocuiti din functii in cursul saptamanii viitoare, pe motiv ca ar fi facut -mai mult politica decat administratie-. Presedintele filialei judetene a PD, deputatul Ioan Oltean, a declarat ieri ca prefectul judetului, Ioan Szilagyi (UDMR), le va retrage sprijinul lui Vasile Negruseri, inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean, lui Petrica Popsor, directorul executiv al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, lui Ioan Fechete, directorul executiv al Casei Judetene de Pensii, si lui Mircea Todea, directorul Directiei de Sanatate Publica Bistrita Nasaud, toti membri PSD. Deputatul Ioan Oltean nu i-a nominalizat pe inlocuitorii directorilor care urmeaza sa fie demisi. Surse din cadrul Aliantei D.A. PNL-PD au informat ca sefia Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala este solicitata de UDMR, iar conducerea Inspectoratului Scolar Judetean si a Directiei de Sanatate Publica, de PNL. Partidul Democrat ar urma sa desemneze o persoana pentru a conduce Casa Judeteana de Pensii, sustin sursele citate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















