Mai multe zeci de cladiri din Centrul Istoric al Sibiului se afla pe lista neagra a autoritatilor locale, din cauza starii avansate de degradare in care se afla. Circa 30 de imobile din Sibiu ar putea fi grav avariate ori ar putea disparea din peisajul urbanistic, in cazul unui cutremur cu intensitatea celui din 1977. Potrivit reprezentantilor Inspectiei in Constructii, in urma expertizelor, aceste cladiri, care se afla in special in Piata Huet sau in Piata Mica, au fost incadrate cu gradele I, II sau III cu risc de prabusire.
Urmatorul pas pentru remedierea situatiei cladirilor este proiectarea pentru consolidare. -Este foarte important ca imobilele in cauza, ce reprezinta exclusiv spatii de locuit, sa fie consolidate, aceasta fiind singura modalitate prin care poate fi redus riscul seismic. Aspectul este prevazut in Ordonanta 20-, ne-a precizat Gheorghe Dumitru, inspectorul-sef al Inspectiei in Constructii. Acesta a subliniat ca nici una dintre constructii nu se afla in pericol de a fi demolate, solutie care nu ar fi putut fi oricum aplicata, deoarece toate sunt monumente istorice.
Potrivit unei hotarari de guvern, identificarea cladirilor revine Consiliului Judetean, prin institutiile aflate in subordine. Primaria se va ocupa de contractarea si derularea contractelor, precum si de receptia si decontarea proiectarii si executiei lucraarilor. Aceeasi institutie va avea drept sarcina utilizarea creditelor bugetare si folosirea cu eficienta a sumelor primite ca transferuri de la bugetul de stat. Seful Inspectiei in Constructii este de parere ca, pentru ca lucrarile sa poata fi efectuate in conditii optime, este nevoie de cateva miliarde de lei. De aceasta suma este legat si intervalul de timp in care consolidarile vor fi finalizate.
Nicoleta Borcea
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















