IMOLA – masina de spalat bani a lui Vintu

In 1994, inainte de a crea FNI, premeditand ca Fondul va fi o adevarata closca cu pui de aur menita sa-i umfle buzunarele, fostul infractor de drept comun Sorin Ovidiu Vintu a infiintat o retea de companii si o armata de mercenari gata sa intervina pe post de -bidoane- atunci cand anumite ilegalitati trebuiau acoperite. Utilizata precum o masina de spalat bani, reteaua de -bidoane- creata de SOV i-a oferit acestuia posibilitatea de a -curata-, cu mana altora, -speculatiile- (n.r – ilegalitatile) facute de el. Unul dintre -vehiculele- financiare create de SOV cu scopul de a oferi un -parfum- de legalitate afacerilor pe care le-a derulat a fost si IMOLA SA, societate infiintata in 1994, la putina vreme dupa venirea acestuia in -satul cu ministri- – Bucuresti. -Curentul- a intrat in posesia unor documente oficiale, provenite chiar din interiorul IMOLA SA, care dovedesc modul in care respectiva companie a fost utilizata de Vintu, atat pe post de masina de spalat, cat si ca aspirator de bani (n.r. – inclusiv in FNI). Documentele oferite in exclusivitate de -Curentul- va prezinta modalitatea in care, invartind cateva hartii si ridicandu-si -bidoanele- la rang de -asociati-, Vintu a suflat -legal- peste zeci de miliarde de lei.

IMOLA a fost infiintata de SO Vintu la finele lunii decembrie 1994. Istoricul firmei arata ca pana in februarie 1999, destinele firmei au fost conduse exclusiv de Vintu, care a avut dubla calitate de actionar unic si administrator. In februarie 1999, realizand ca IMOLA poate deveni un vehicul care sa-i serveasca la aspirarea unor mari sume de bani din alte afaceri (inclusiv FNI), SOV a pus in practica o schema diabolica: vanzarea succesiva (si doar scriptica!) a actiunilor firmei, la intervale mici, intre el, locotenentii sai si companii pe care le controla, astfel incat, in final, sa aiba beneficii exorbitante. Studiate, miscarile din actionariatul IMOLA sunt aparent legale. Insa, daca le coroboram cu legislatia privind combaterea spalarii banilor, miroase a infractiuni in lant.

Primele personaje intrate in caruselul cesiunii de actiuni, declansat de Vintu la 3 februarie 1999 (perioada care coincide cu implicarea, indirecta, a lui SOV in retragerile masive de la FNI), au fost patru dintre apropiatii sai: Angelica (sotia sa), Anca si Nicolae Popa si Ecaterina Lazar. In -generozitatea- sa, SOV le-a cedat celor patru 11% din capitalul social al IMOLA, el continuand sa fie actionar majoritar si administrator al companiei.

In 6.06.2000, -ocupat- cu problemele survenite in urma caderii FNI, SOV renunta la administrarea IMOLA, in locul sau fiind numit -locotenentul- sau, Nicolae Popa. Practic, din acel moment, constient ca nimeni nu-l mai putea trage la raspundere pentru modul in care firma era administrata (n.r. – ba chiar putea poza in victima ca actionar -inocent- in cazul in care s-ar fi produs ilegalitati), Vintu declanseaza sarabanda.

Primul care a deschis circuitul banilor in natura a fost Nicolae Popa. Pe 7.06.2000, la doar o zi dupa numirea sa ca administrator, Popa isi cesioneaza cele 37.710 actiuni detinute la IMOLA (0,778%) unui membru al -familiei- Gelsor, Gheorghe Ratiu. A doua zi dupa gestul lui Popa, Vintu decide sa renunte si el la o parte din actiunile IMOLA. Desi actiunile IMOLA erau evaluate la o valoare nominala de doar 1.000 lei/bucata, Vintu reuseste un business de succes. Lucru normal, atata vreme cat cumparatorul era Fondul Roman de Garantare a Creditelor SA (FRGC), entitate -clocita- de SOV si condusa de locotenentul sau, Sorin Coclitu. Acesta din urma, fara a avea acordul AGA a FRGC sa -investeasca- in firma lui Vintu, bate palma cu acesta si-i cumpara, la 8.02.2000, 954.700 de actiuni IMOLA (20%) cu… 20 mld. lei. Studiata, -cesiunea- miroase -de 3 X teapa-. O data: pretul fabulos (20.948,98 lei/buc) platit de FRGC pentru niste actiuni la o firma cu un capital social de 2,8 mld. lei. A doua: Coclitu si-a dat acordul ca dividendele pe 1999, cuvenite FRGC pentru actiunile dobandite, sa-i revina lui Vintu. Iar a treia: in contractul de cesiune nu se precizeaza modalitatea prin care se face plata, fapt ce lasa sa se deduca ca plata a ocolit sistemul bancar. Insa afacerea n-a contat pentru Coclitu. Ca doar erau in joc interesele lui Vintu si banii FRGC. Obraz subtire, Coclitu a mai repetat o data figura: in 16.02.2000, tot in conditiile descrise mai sus, a mai cumparat de la Vintu, in numele FRGC, alte 477.350 actiuni (10%) pentru care a platit… 10 mld. lei (FACSIMIL 2).

Actionar existent, dar… inexistent

In iulie 2000, dupa ce scandalul FNI s-a incins, familia Anca si Nicolae Popa a decis ca ar fi mai bine sa iasa din IMOLA. Prima care a facut pasul a fost Anca, care la 8.08.2000 a cesionat 10.620 actiuni (0,22247%) catre Gheorghe Ratiu. La patru zile dupa cesiune, vine randul lui Nicolae sa renunte definitiv la IMOLA, el fiind inlocuit la administrarea firmei cu… Ratiu.

Mirosind a plimbari de bani, cesiunile mentionate au fost tinute ascunse de ochii lumii pana in 17.05.2001, atunci cand administratorul Ratiu a decis autentificarea notariala a Hotararii AGA prin care se aduceau modificari la Actul Aditional in privinta actionarilor (fara insa a o inregistra imediat la ORCB).

Surprinzator, inainte ca cesiunile anterioare sa fie legalizate si inscrise la ORCB, au avut loc alte cesiuni. De aceasta data, cei care intra in joc sunt -gelsoreii- lui SOV: Vasile Hobeanu (-bidon- BRS) si Dinu Marius Gabriel (prieten cu Sorin Freciu – director Gelsor). Astfel, pe 7.02.2001, FRGC renunta la 5,34% din actiunile IMOLA in favoarea lui Dinu, care se obliga sa plateasca pentru 254.780 actiuni… 7,86 mld. lei. O zi mai tarziu, FRGC vinde inca 4,67% IMOLA (222.570 actiuni) catre Hobeanu, cu… 6,87 mld. lei. Ambele contracte de cesiune (FACSMIL 3, 4) ridica insa semne de intrebare. Primul: bonitatea cumparatorilor. Al doilea: desi ambele stipuleaza ca plata actiunilor catre FRGC urma sa se faca prin contul acestei companii deschis la BRS, exista informatii ca aceasta nu a avut loc, astfel ca cesiunile s-ar putea sa fi fost scriptice. Lucru intarit de faptul ca la doar o saptamana dupa ce a cumparat actiunile IMOLA, Dinu a decis sa vanda catre Ratiu Gheorghe, iar acesta a acceptat (in acte) sa-i achite lui Dinu… 8,154 mld. lei. Ca si cesiunile anterioare, si aceasta are -bube-: in contract e precizata banca (BRS) unde trebuia sa faca plata, dar nu e precizat contul (sic!). De mentionat ca la fel ca si cesiunile dintre SOV si FRGC sau Popa – Ratiu, nici cesiunile dintre FRGC, Dinu si Hobeanu n-au fost incrise la ORCB de Ratiu in termenul legal, asa ca Dinu nu apare in istoricul IMOLA, emis de ORCB, ca a fost actionar la respectiva companie.

Gelsor, beneficiarul final

Cesiunea care vine si arata ca suratele sale put (aici ar trebui sa intervina si sa verifice autoritatile) este cea dintre Ratiu si Gelsor SA. Dupa ce, in intervalul 7.06.2000-1.02.2001, achizitionase de la sotii Popa si de la Dinu 6,34% din IMOLA pentru cel putin 8,2 mld. lei (n.r. – daca actiunile de la sotii Popa ar fi fost cumparate la valoarea lor nominala), Ratiu vinde, in 2001, detinerea sa cu… 302.570.000 lei, catre… Gelsor SA – controlata de SOV (n.r. – Ratiu fusese in mai multe randuri imputernicit sa-l reprezinte pe Vintu in AGA de la IMOLA!). Ca afacerea miroase a cocleala o dovedeste contractul dintre parti, nedatat si fara a avea stipulata modalitatea de plata, dar care mentioneaza ca Gelsor se obliga sa faca plata catre Ratiu in 3 rate anuale (sic!) (FACSIMIL 5). De subliniat ca in vreme ce in IMOLA se operau cesiuni de miliarde, compania inregistra la finele lui 2001 debite catre stat si terti de peste 64,5 mld., la care se adaugau 1,5 mld. lei restante la impozitul pe profit aferent lui 2001.