Home Politic Europa nu ne vrea

Europa nu ne vrea

DISTRIBUIŢI

Tocmai cand baroneasa Nicholson ii incanta pe romani cu promisiunea prezentarii unui raport favorabil Parlamentului European in vederea desfiintarii regimului vizelor, Cehia a pus Romania la index. Guvernul de la Praga a hotarat instituirea vizelor obligatorii pentru cetatenii romani de la 1 octombrie. Aceasta masura a fost luata la solicitarea ministrului de interne, Stanislav Gross, care s-a plans de dificultatile create de romanii care trec ilegal frontiera. Gross a fost foarte drastic si din motive electorale, el vizand functia de prim-ministru in perspectiva alegerilor generale. Cum Cehia este membra a Grupului de la Visegrad si candidata fruntasa pentru integrarea in UE, gestul ei ar putea avea ecouri nefavorabile Romaniei si in capitalele statelor din spatiul Schengen. Totusi, chiar si in Cehia s-au facut auzite voci care au criticat masura Executivului, cea mai puternica impotrivire venind din partea MAE de la Praga. Adrian Nastase le-a dat dreptate cehilor, iar Guvernul a luat ieri o serie de masuri fata de romanii care trec fraudulos frontiera. In acelasi timp, Mircea Geoana promite ca va incepe dialogul cu partea ceha, in speranta ca aceasta isi va schimba hotararea.

In momentul in care Romania isi facea unele sperante in legatura cu eliminarea in curand a vizelor pentru spatiul Schengen, o fosta tovarasa de suferinta din lagarul comunist s-a hotarat sa ne intoarca si ea spatele. Cehia, candidata fruntasa pentru aderarea la UE, a decis sa introduca, incepand de la 1 octombrie, vize obligatorii pentru cetatenii Romaniei care se deplaseaza in scop turistic. Guvernul de la Praga a motivat aceasta masura prin dificultatile create de numarul tot mai mare de solicitanti de azil din Romania. Astfel, vorbele mieroase de data recenta ale baronesei Nicholson, care a declarat ca va prezenta Parlamentului European un raport favorabil pe tema ridicarii vizelor UE pentru romani, au fost acoperite de vestea naucitoare venita dintr-o tara membra a Grupului de la Visegrad. Astfel, decizia Guvernului ceh ar putea sa aiba bataie mai lunga, putand fi interpretata ca un semnal de catre statele UE.

MAE si MI cehe sunt in dezacord

Romanilor li se trage masura impunerii vizelor de la ministrul de interne al Executivului de la Praga. Acesta s-a declarat excedat de numarul tot mai mare de concetateni de-ai nostri care trec granita ilegal. Ca argument zdrobitor, MI a pus Guvernul in fata unor rapoarte care arata negru pe alb ca romanii ocupa unul dintre primele locuri printre cei care au incercat sa treaca ilegal granita ceha anul trecut. Ca si in alte tari europene, acestia ajung spre tinta dorita prin cele mai nastrusnice mijloace. Totusi, in Executivul ceh exista si impotrivire la propunerea Internelor. Colegii din MAE sunt in dezacord si au numit hotararea Guvenului drept contraproductiva, atata timp cat e posibil ca tarile UE sa desfiinteze in curand regimul vizelor pentru Romania. Purtatorul de cuvant al Guvernului ceh, Libor Roucek, a anuntat ca numarul romanilor ajunsi in tara lui a crescut cu 11% in 2001 fata de anul trecut. Astfel, anul acesta, numarul concetatenilor nostri plecati in Cehia a crescut cu 30-40% in fiecare luna. Romanii au ajuns sa ocupe in prezent 17% din capacitatile de cazare a refugiatilor, a afirmat Roucek. Ministrul de interne de la Praga s-a folosit, in justificarea juridica a propunerii, de o prevedere din Tratatul romano-ceh din 1991 care permite oricareia dintre tari sa suspende pe o anumita perioada calatoriile cetatenilor celuilalt stat. Posesorii de pasapoarte diplomatice si de serviciu, ca si romanii care se afla deja pe teritoriul ceh sunt scutiti de regimul vizelor.

Nastase devine dur cu emigrantii

Guvernul roman pare sa se fi lamurit, abia in ceasul al 12-lea, ca situatia emigrantilor este grava. Premierul Nastase a recunoscut ca fugarii romani sunt o mare sursa de probleme pentru tarile europene. El i-a blamat pe acei cetateni ai nostri care, prin conduita lor iresponsabila, -afecteaza drepturile si interesele a milioane de romani-. Nastase spera ca sanctiunile drastice aplicate acestora ii vor determina pe cehi sa se razgandeasca. El a anuntat, ca prima consecinta, adoptarea in sedinta de ieri a Executivului a unei reglementari prin care trecerea frauduloasa a unei frontiere straine sa fie asimilata cu trecerea frauduloasa a frontierei romanesti. Seful Executivului i-a amenintat pe cei care trec ilegal granita si cu suspendarea pasapoartelor pe o perioada nedeterminata. Alta lege pe care guvernantii o socotesc importanta si au hotarat sa o treaca pe lista de prioritati este cea referitoare la traficul de fiinte umane, domeniu in care Romania exceleaza. Rezerva de speranta si de optimism a premierului are insa resurse considerabile, in ciuda evidentei. Nastase spera ca decizia Guvernului ceh este una temporara, iar o eventuala eliminare a vizelor Schengen pentru romani va determina o reactie pozitiva si la Praga.

MAE roman n-a fost inca informat oficial

Ministerul de Externe de la Bucuresti considera, prin vocea purtatorului de cuvant, Victor Micula, ca nu este inca foarte clar ce a decis Guvernul de la Praga. Aceasta si pentru ca nu a primit pana in acest moment vestea pe cale oficiala. Micula a spus ca divergentele dintre MI si MAE din Cehia pe aceasta chestiune sunt inca foarte puternice si nu vede nici o legatura intre atitudinea Guvernului de la Praga si cea a statelor membre ale Uniunii Europene. -Decizia cehilor si comportamentul din ultimul timp al tarilor din spatiul Schengen sunt total opuse. Nu se poate face o legatura intre ele. Statele UE tind sa devina din ce in ce mai flexibile in chestiunea vizelor-, a spus Micula. El a afirmat ca acesta este si principalul motiv de impotrivire al MAE de la Praga, care le-a comunicat colegilor din Guvern ca nu e o idee buna sa introduca vize din octombrie, atata timp cat e posibil ca Uniunea Europeana sa le desfiinteze peste cateva luni. -Pozitia Ministerului de Externe ceh este relevanta, pentru ca ei abordeaza problema din punct de vedere politic-, a declarat purtatorul de cuvant al MAE roman.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.