-Dupa atacul asupra Statelor Unite, procesul extinderii Uniunii Europene ar trebui accelerat-, a spus ieri ministrul de externe al Ungariei, Janos Martony, citat de BBC. Declaratia a fost facuta la Budapesta, unde are loc conferinta asupra monedei unice si a impactului acesteia asupra tarilor candidate. Comisarul european pentru probleme monetare, Pedro Solves, a avertizat insa ca trecerea la euro nu trebuie facuta prematur.
Ungaria doreste sa adere la Uniunea Europeana in 2004, dar aceasta nu inseamna ca ea va adopta in mod automat si moneda unica. Guvernatorul Bancii Nationale Ungare si-a exprimat speranta ca acest lucru se va putea intampla in 2006. -Cred ca e un obiectiv foarte ambitios-, a spus Pedro Sloves, -dar daca Ungaria si celelalte noi membre ale UE se pregatesc temeinic si toate conditiile sunt indeplinite, de ce nu-. Cu toate acestea, in discursul sau de la Budapesta, domnul Sloves a indemnat tarile candidate sa nu insiste sa adopte moneda unica inainte de vreme, ci sa aplice mai intai reformele necesare pentru aderarea la Uniunea Europeana. Exista intr-adevar multe temeri exprimate de americani, de japonezi, dar si de nemti, ca euro va deveni o moneda prea slaba, daca e adoptat de tari cu economie fragila si sisteme bancare instabile. Conditiile de aderare sunt clare: dupa primirea in Uniunea Europeana, noile tari membre vor trebui sa intre in mecanismul european al ratelor de schimb, mentinandu-si moneda nationala intre limite de fluctuatie foarte stricte timp de cel putin doi ani. Trebuie apoi indeplinite asa-numitele criterii de convergenta economica, printre care un deficit bugetar pana la 3% din PIB, datoria nationala de pana la 60% din PIB si o rata a inflatiei care sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5% media inflatiei din tarile cele mai performante din Uniune. In prezent, de exemplu, rata inflatiei in UE e de numai 2,7%. Dar, cu numai 15 saptamani inainte de introducerea monedelor si bancnotelor euro, exista motive de ingrijorare mai presante, cum ar fi imensa cantitate de marci germane, circa 40% din total, aflata in afara UE. Se crede ca majoritatea acestor marci e tinuta sub saltele in Europa Centrala, dar si in fosta Uniune Sovietica, precum si in Kosovo si Muntenegru, unde marca germana e moneda oficiala. In Ungaria, se crede, de exemplu, ca s-ar afla in circulatie pana la 700 milioane de marci, iar in Polonia peste trei miliarde de marci. De la 1 ianuarie 2002, marcile, ca si toate celelalte monede care intra in zona euro, precum francul francez sau lira italiana, trebuie schimbate in euro. Pnetru cei care au conturi in banca, lucrul acesta se va face automat, la miezul noptii, pe 31 decembrie. Ratele de schimb sunt fixate de mult, deci nu va fi nici o surpriza. Pentru schimbul banilor lichizi insa, fiecare banca nationala trebuie sa anunte din timp perioada in care se va efectua schimbul fara penalizari. In Ungaria, aceasta perioada e de numai doua luni, in Polonia, de un an, in Romania, nu s-a anuntat inca. Comisarul Pedro Solves e convins ca intrarea in circulatie a bancnotelor euro va da un plus de incredere cetatenilor din UE, inclusiv din tarile candidate. Dar guvernele acestora au facut foarte putin pana acum pentru a pregati firmele si opinia publica pentru aparitia efectiva a monedei unice, exista deci un mare potential de confuzie si frauda. Nu e exclus, deci, ca, in primele cateva luni, multi in Europa Centrala sa-si schimbe marcile nu in euro, ci in dolari, asteptand sa vada cum se descurca moneda nou-nascuta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















