Impactul negativ al fondurilor nerambursabile

Atunci cand discuta de integrarea in Uniunea Europeana, multi politicieni si analisti pun frecvent intrebarea: -Are Romania capacitatea necesara de a absorbi in totalitate fondurile nerambursabile?-. Multa cerneala a curs prin ziare pe tema asta si am vazut si multe interviuri televizate. Exista sute de functionari publici si organizatii neguvernamentale care lucreaza permanent sa gaseasca modalitati, care mai de care mai sofisticate si in consens cu directivele comunitare, de a cheltui banii proveniti din asistenta de preaderare. Anual, se scriu in Romania mii de solicitari de fonduri, mii de proiecte si programe, se completeaza zeci de mii de cereri de finantare. Exista sesiuni de instruire care te invata cum sa ceri bani si cum sa scrii o propunere de proiect, astfel incat sa-ti majorezi sansele de a primi bani -gratis-. La prima vedere, e foarte bine. Nu stiu daca avem capacitatea de absorbtie de care aminteam, dar muncim s-o atingem. Nu stiu insa cat de sanatos este pentru o economie care se vrea de piata libera.

Sa vedem cateva cifre. Asistenta de preaderare a insemnat un total de peste cinci miliarde de euro pana in prezent prin instrumentele de asistenta financiara PHARE, ISPA, SAPARD si prin cooperari bilaterale. Putin, ar spune unii, in comparatie cu nevoile Romaniei. Mult, as spune eu, pentru o tara care, anul trecut, a avut un buget de stat de aproape 10 miliarde de euro. Dupa 2007, asistenta se va materializa in fonduri structurale si de coeziune si se estimeaza a fi de trei ori mai mari. Cu alte cuvinte, se preconizeaza ca in perioada 2007-2013 va fi nevoie sa primim inca cel putin 15 miliarde de euro nerambursabili, pentru a fi cat de cat in rand cu restul tarilor membre. Probabil ca, privind lucrurile prin prisma ultimilor 15 ani, mai in gluma sau mai in serios, un matematician ar putea demonstra ca, incepand cu 2013, vom avea nevoie anual de cel putin trei miliarde de euro subventie de la UE pentru a putea tine pasul macar cu Bulgaria. Atunci vom deveni cu adevarat o natiune de -asistati-!

In esenta, finantarile nerambursabile, ca si subventiile, au un caracter prea putin sanatos intr-o economie capitalista. Pot genera dependenta de asistenta, slabesc creativitatea in domeniul respectiv si duc cu certitudine la coruptie, indolenta si ineficienta economica. Chiar daca fondurile nerambursabile sunt si vor fi, de principiu, acordate pentru proiecte in domenii prioritare, -pomana- nu va conferi nici pe departe garantia viabilitatii respectivelor proiecte si nici revitalizarea domeniilor vizate. Experienta a dovedit-o. Sunt nenumarate exemple de proiecte care au -murit- la putin timp dupa ce finantarea externa a incetat. Proiecte care, desi prevazusera pasi de urmat pentru asigurarea autofinantarii, nu s-au dovedit realiste in aceasta privinta. Se cam minte astfel la intocmirea propunerilor de proiect, la intocmirea planurilor de fezabilitate, la analizele cost-beneficiu. Evaluatorii se mint si ei, pentru ca au termen-limita si trebuie sa scape complet fde onduri; si e o minciuna patriotica, nu!?

S-a observat, de asemenea, ca beneficiarul finantarii si autoritatea contractanta care implementeaza pe bani europeni un proiect sunt preocupati mai mult de dorinta de a cheltui intreg bugetul aprobat decat de eficienta sa economica sau de reducerea cheltuielilor. Ce-ar fi daca o parte din aceste fonduri ar fi utilizate, nu pentru a fi oferite gratis, ci ar fi folosite pentru a garanta imprumuturi destinate acelorasi domenii deficitare? Sau pentru a reduce nivelul dobanzii la credite? Ce-ar fi daca orice intreprinzator ar putea lua credit de la banca numai pe baza planului de afaceri si cu dobanda zero? Atunci statul si toate autoritatile contractante ar fi mult mai grijulii. Studiile de fezabilitate ar fi mult mai atent intocmite si mult mai realiste. Beneficiarii ar fi monitorizati o perioada mult mai lunga pana termina de dat banii inapoi. Eficienta utilizarii imprumutului ar fi cuvantul de ordine.

Valentin A. Miron