
Deși s-a anunțat o competiție pacifistă, lupta pentru șefia PDL a cunoscut ieri un episod mai tensionat, între șeful statului Traian Băsescu, aflat în tabăra premierului Emil Boc, și contracandidatul acestuia din urmă, Vasile Blaga. Aceste tensiuni au venit pe fondul unor declarații ale lui Blaga care au făcut publică întålnirea pe care el și Boc ar fi avut-o recent cu Traian Băsescu pe tema creșterii numărului delegaților la Congresul PDL de la 1.400 la 4.800. Imediat, președintele Băsescu a spus că această expunere publică a întålnirii l-a deranjat deoarece nu voia să se știe despre ea. „Din păcate, unul din candidați, Blaga, a ținut să facă public că a avut o întålnire cu președintele și pe urmă încă una. Mi se pare că, fiind vorba de PDL, nivelul de exigență în relațiile cu mine este puțin mai ridicat din punct de vedere comportamental, nu înțeleg ce avantaj a avut sau de ce consideră că dacă se află că a vorbit cu mine îi creează un avantaj. Nu mi-a plăcut deloc tipul acesta de speculație publică și faptul că sunt folosit în campanie și cu interpretări de schimbare de susținere“, a declarat Băsescu aflat într-o vizită la Covasna. Traian Băsescu l-a acuzat apoi pe Blaga că „și-a însușit un atac provenit din televiziunile lui Vîntu și Voiculescu“ atunci cånd a declarat că vrea să-i fie șefului statului „un partener vertical, nu slugă“. „PDL nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal, ci de un președinte“, a adăugat Traian Băsescu.
„Orice caporal are în raniță bastonul de mareșal“
Aceste declarații nu au trecut neobservate printre susținătorii lui Blaga. Cu toate aceastea, membrii echipei lui Blaga nu au avut o reacție virulentă. În replică, vicepreședintele PDL Cezar Preda a declarat, ieri, că „orice caporal are în raniță bastonul de mareșal“, el răspunzåndu-i astfel președintelui Băsescu, care l-a criticat pe secretarul general al PDL spunånd că democrat-liberalii nu pot fi conduși de către „un caporal“. „Astăzi este o mare sărbătoare la romåni, este ziua mea, este ziua soției domnului Blaga, este ziua multor prieteni din PDL și a unor politicieni din Romånia. Nu pot să adresez nimănui nicio vorbă, pentru că lumea trebuie să se bucure de ziua asta. Dacă n-ar fi fost Floriile, răspunsul era foarte simplu: orice caporal are în raniță bastonul de mareșal“, a comentat vicepreședintele PDL. La råndul său, vicepreședintele PDL Cristian Boureanu a declarat că președintele Băsescu are „dreptul să facă orice fel de declarație pe subiectele legate de PDL sau pe orice temă dorește acesta“, adăugånd că nu l-a auzit niciodată pe Vasile Blaga vorbind public despre o întålnire cu șeful statului. „Președintele Băsescu are dreptul să facă orice fel de declarație pe subiectele legate de PDL sau pe orice temă dorește acesta. Am participat la toate întålnirile pe care le-a avut Vasile Blaga în țară și nu l-a auzit pe acesta niciodată vorbind public despre vreo întålnire cu Traian Băsescu“, a declarat Boureanu pentru Mediafax.
Toată această poveste a determinat Administrația prezidențială să precizeze, ieri, prin vocea purtătorul său de cuvånt, Valeriu Turcan, că președintele Băsescu „reia apelul către competitorii care și-au anunțat candidatura la conducerea PDL, precum și către susținătorii acestora, să nu mai invoce sprijinul șefului statului în cadrul campaniei interne“. În caz contrar, o reacție a președintelui va fi inevitabilă, mai anunță Turcan în încercarea de a motiva reacția dură a șefului statului la adresa lui Blaga. El a mai spus că președintele Traian Băsescu își menține disponibilitatea la dialog cu reprezentanții tuturor platformelor din cadrul PDL.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















