
Neregulile concursurilor pentru promovare în magistratură au intat în vizorul DNA, motiv pentru care anchetatorii au ridicat ieri lucrările cu pricina de la CSM pentru a le examina. Președintele Consiliului, Anton Pandrea, a decis în sfârșit să nu valideze promovarea procurorilor șpăgari, emițând chiar o ipoteză, potrivit căreia dacă va fi nevoie anchetatorii vor fi excluși din magistratură. În afară de acest concurs, anchetatorii analizează și testarea dată pentru promovarea judecătorilor din Dolj și Cluj, despre care ziarul "Curentul" a scris că nu ar fi tocmai realizată în termenii legii.
Direcția Națională Anticorupție a făcut ieri curat la CSM, ridicând toate lucrările de la concursurile pentru magistrați asupra cărora există suspiciunea că au fost fraudate. Printre aceste dosare se află și cel de la concursul pentru promovarea procurorilor în care este implicat Sterian Guli, prim procuror la Parchetul Urziceni, lucrare despre care Președintele CSM, Anton Pandrea a declarat că nu a fost validată și nici nu va fi până când DNA nu termină ancheta. De asemenea, DNA a luat la puricat și lucrările de la examenul pentru promovarea judecătorilor, testare despre care ziarul "Curentul" a atras atenția că nu ar fi fost făcută în termenii legii. Cu toate acestea, CSM a respins cele două contestații referitoare la concursul pentru promovarea în funcții de conducere pentru judecătorii de la Cluj și Dolj. Totuși președintele CSM a spus că toate aspectele privind acuzația de fraudare vor fi discutate de către plenul CSM în procedura de validare a concursurilor în funcție de toate probele prezentate, iar validarea se va face în funcție de aceste dovezi. Pe de altă parte, surse judiciare citate de hotnews au afirmat cu privire la concursul de procurori, că în cercul suspecților intră cel puțin un membru CSM, de la secția de procurori, care în schimbul furnizării subiectelor de examen ar fi primit mită nu doar bani, ci și produse. Mai exact, ar fi vorba de carne, pește și vin aduse de la Oltenița. Sursele citate susțin că o parte din probele în cazul lui Dumitru Gheorghe, procurorul care voia să ajungă șef la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, și al celor care i-au intermediat mita pâna la Gabriela Ghita, președinta Comisiei de examinare, cea care a dat subiectele, provin din înregistrări telefonice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















