Home Politic Nastase, pe post de presedinte executiv in PSD

Nastase, pe post de presedinte executiv in PSD

DISTRIBUIŢI

Pesedistii s-au reunit, ieri, in cadrul Biroului Executiv Central, pentru a dezbate propunerile de modificare a Statutului partidului, ce urmeaza a fi adoptate de congres la mijlocul lunii aprilie. Punctul culminant al sedintei l-a constituit discutia referitoare la posibilitatea infiintarii functiei de presedinte executiv, dezbaterile BExC prelungindu-se pana noaptea tarziu.

Dupa dezbaterile aprinse din ultima vreme pe marginea viitoarei structuri de conducere a partidului, pesedistii s-au intalnit, in sfarsit, pentru a lua o decizie in aceasta privinta. Membrii Biroului Executiv Central s-au reunit, ieri, la Palatul Parlamentului, dupa ce Adrian Nastase si Ion Iliescu au avut in prealabil o discutie cu liderii organizatiilor judetene. Sedinta s-a prelungit pana noaptea tarziu, desi se pare ca se ajunsese la un acord pe tema organizarii noii conduceri a formatiunii inca de la orele pranzului.

In primul rand, era data mai mult ca sigura infiintarea postului de presedinte executiv, alaturi de cel de presedinte si de secretar general, formula urmand a fi adoptata la congresul din luna aprilie. Aceasta inseamna ca Adrian Nastase va ocupa cea de-a doua pozitie in PSD, dupa Ion Iliescu, conform intelegerii pe care au facut-o anterior cei doi. Cu toate acestea, apropiatii lui Iliescu, Sorin Oprescu si Antonie Iorgovan, nu vor sa renunte la candidatura pentru functia de presedinte executiv. -Asa cum am declarat si pana acum, eu voi candida pentru presedinte executiv. E dorinta mea si a unor colegi ai mei si sunt sustinut de organizatia Bucuresti a partidului-, a subliniat Oprescu, ieri, inainte de sedinta BExC. Totodata, el a precizat ca este posibil sa se mai inscrie si alti membri ai formatiunii in cursa pentru castigarea acestei functii.

In aceeasi ordine de idei, trebuie reamintit ca postul de presedinte executiv va fi infiintat in ciuda faptului ca mai multi oameni din tabara lui Iliescu tineau sa simplifice structura de conducere la formula presedinte-vicepresedinti, ei urmarind de fapt inlaturarea lui Nastase de la varful partidului. Miron Mitrea este unul dintre liderii care s-au pronuntat cel mai vehement in acest sens. El a marturisit insa ieri ca a renuntat la promovarea variantei care-l exclude pe presedintele executiv. -Am vorbit la partid si am constatat ca sunt intr-o oarecare minoritate. Iar majoritatea este cea care decide. Oricum, nu am fost indarjit in aceasta privinta-, si-a explicat Mitrea schimbarea radicala a pozitiei. El a aratat in schimb ca intentioneaza sa candideze la postul de secretar general al PSD, sansele lui Victor Ponta pentru castigarea acestei functii reducandu-se simtitor in fata lui Miron Mitrea.

Structura organizatorica

In ceea ce priveste structura organizatorica a partidului, cea mai probabila varianta care ar fi trebuit sa fie adoptata aseara viza infiintarea unui Birou Permanent, format din 25-28 membri, Biroul Executiv Politic – 75-80 membri, Consiliul National – 500 membri si congresul. De asemenea, Statutul urma a fi modificat in sensul infiintarii unei Comisii Nationale de Arbitraj si Integritate, ca structura de jurisdictie interna.

Mandatul tuturor organelor de conducere alese a fost stabilit la doi ani, in prezent liderii de la varf fiind schimbati la patru ani.

In ceea ce priveste criteriile de vechime privind ocuparea unor functii de conducere, cel mai probabil urma a fi aprobata varianta de pana la doi ani in cazul organizatiilor teritoriale si de pana la patru ani in structurile nationale.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.