Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri după-amiază, într-o conferință de presă la Alba Iulia, că funcțiile de președinte de partid și de prim-ministru „trebuie separate“. „Noi spunem de foarte mult timp, unii dintre noi din decembrie 2008, că trebuie separate cele două funcții, de președinte de partid și de prim-ministru. De fapt, noi suntem pentru prima dată în situația de a avea un premier, noi, cei din PDL. Să fim serioși, noi nici nu bănuiam cåt de amplă va fi criza, la început financiară, apoi economico-financiară, pe care nu am creat-o noi, romånii, nici măcar Europa, a venit de pe alte meleaguri, dar într-o economie globalizată s-a întåmplat ce s-a întåmplat, iar veștile dinspre SUA, din păcate, de două zile din nou nu sunt foarte bune, ceea ce produce o anumită îngrijorare“, a spus Vasile Blaga, citat de Mediafax. El a adăugat că ar fi putut fi schimbate mai multe guverne pånă acum, dar „cånd primul-ministru este șeful partidului este mult mai complicat“. Întrebat dacă îl va mai susține pe Emil Boc în fruntea Guvernului, în cazul în care va cåștiga alegerile din PDL, Vasile Blaga a spus că „în primul rånd aceasta este o discuție între premier și președinte (președintele țării – n.r.)“, precizånd totodată că niciodată nu l-a criticat public pe Emil Boc și că va continua să se comporte ca atare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















