-Mi-a <sugerat> ca cea mai buna solutie pentru mine ar fi sa plec din tara-

Anchetator – Haideti sa discutam un pic despre plecarea dvs. din tara.

Ioana Maria Vlas – Cand am plecat din Romania, Vintu a fost atat de destept, incat sa ma faca sa fiu de acord cu plecarea. -Vai, saracuta de tine, ce o sa se intample?-. In final, mi-a spus: -Pleci!-. A fost o pregatire psihologica perversa. (…) In seara cand am plecat, m-am dus (convocata) la el. Nu m-am dus cu ideea sa plec si nu m-am asteptat sa-mi spuna sa plec. Pana am ajuns la aceasta idee, m-a luat cu binisorul. Viorel Popa era de fata (n.r. – fost locotenent al lui SOV, dat in urmarire internationala prin Interpol).

A – Nu l-ati intrebat -De ce sa ma ajutati pe mine?-

I.M.V. – Totdeauna el ma -ajuta- pe mine. Ce problema aveam? Se prabusea FNI, asta era problema mea.

A – Pai deciziile nu le-ati luat dvs.

I.M.V. – Nu le-am luat eu, dar Sorin stia foarte bine ca trebuie sa-l ajut ca le-am luat pentru el. Tot ce am facut, am facut pentru el. (…) Dupa ce am discutat vreo ora, i-am zis: -Nu stiu ce sa fac. Ce am facut, n-am facut pentru mine! Totul va pica insa pe mine-. El a zis: -Lasa! Ce daca? Stai linistita, ca ne gandim noi cum sa facem si o sa fie bine! Hai, tu sa pleci din tara! E cea mai buna solutie si o sa ne gandim pe urma! Tu du-te din tara si ma ocup eu sa-ti spal numele!-. M-am dus acasa…

A – Haideti sa discutam un pic despre plecarea dvs. din tara. Sa trecem in revista filmul cu plecarea, cand s-a pus problema si in ce conditii ca dvs. sa plecati din tara? Cine a determinat aceasta plecare?

I.M.V. – In discutia pe care am avut-o eu cu Vintu si cu Popa, in seara zilei de 20, in noaptea de 20 mai 2000, le-am spus ca FNI se va prabusi in decurs de cateva zile si ca voi fi singura vinovata in fata legii de acest lucru. Furia oamenilor de la sediile FNI din tara si din Bucuresti era imensa. Puteam efectiv sa ma astept sa ma linseze. De altfel, primisem amenintari cu moartea prin telefon de la diversi investitori din Bucuresti si din tara. Marturisesc ca eram foarte inspaimantata.

A – La acel moment, aveati un simtamant de vinovatie?

I.M.V. – Foarte mare. Eram efectiv depasita de imprejurari si foarte stresata pentru ca ultimele doua saptamani fusese un adevarat iad pentru mine. I-am reprosat lui Vintu Sorin Ovidiu faptul ca ajunsesem in aceasta situatie si pentru prima oara s-a purtat foarte frumos cu mine, compatimindu-ma -din tot sufletul- si spunandu-mi ca-mi va fi alaturi si ma va ajuta inclusiv materialiceste sa trec peste acea perioada foarte grea. A canalizat discutia incat mi-a -sugerat- ca cea mai buna solutie pentru mine ar fi sa plec din tara. A repetat de mai multe ori ca ma va ajuta, ca va face tot ce se poate -pentru a spala numele- si pana la moartea mea va avea grija de mine: -Iti jur pe copiii mei!-, in cea mai tiganeasca maniera posibila. Atat de frumos m-a dus unde a vrut, incat eu am primit aceasta sugestie ca pe o salvare. Popa Nicolae a sugerat sa apeleze la -serviciile- lui Veliscu Victor (n.r. – fost securist, racolat de Vantu la Gelsor, acum consilier al sefului SRI) pentru actiune. Dar, Vintu Sorin Ovidiu a refuzat spunand ca n-are incredere in Veliscu Victor si prefera sa se ocupe de scoaterea mea din tara Popa Nicolae. M-au trimis acasa si mi-au spus sa astept un telefon de la Popa Nicolae. Peste doua ore, telefonul a sunat intr-adevar, iar Popa mi-a comunicat sa-mi fac un bagaj sumar, pentru ca va veni cu o masina sa ma ia. Peste inca doua ore a venit o masina marca Opel Tigra, al carei sofer nu s-a recomandat. Am pornit catre granita cu Bulgaria, pe care am trecut-o a doua zi de dimineata intrucat nu avea carte verde cumparata. In Bulgaria ne-am oprit la Varna, de unde mi-am cumparat bilet pentru Tel Aviv, pentru a doua zi.

A – Stati un pic.

I.M.V. – Da.

A – In acel moment v-a zis ca trebuie sa plecati?

I.M.V. – Da.

– -Daca as fi premeditat plecarea din Romania, as fi obtinut din timp viza pentru orice stat al lumii. La pozitia mea sociala si la <bogatia mea prezumata>, nu mi s-ar fi refuzat nici o viza. Mai trebuie spus ca as fi ales o tara cu care Romania n-are conventie de extradare. Repet: in conditiile in care as fi dorit si as fi hotarat eu insami sa plec! (…) Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca a lipsit, in cazul plecarii mele din Romania, premeditarea-

A – V-ati gandit si unde plecati?

I.M.V. – Stati nitel. Cand am acceptat sa plec, Popa m-a intrebat unde am viza. Am raspuns ca am o singura viza pe pasaportul turistic si anume pentru Israel, valabila pana-n octombrie 2000. I-am mai spus lui Popa ca am acolo si bani. Mentionez ca Israelul era singura tara in care puteam pleca la acea data, cu toate ca conditia de fugara era cea mai periculoasa, statul Israel avand probleme grave de securitate este o tara cvasimilitarizata. Daca as fi premeditat plecarea din Romania, as fi obtinut din timp viza pentru orice stat al lumii. La pozitia mea sociala si la -bogatia mea prezumata-, nu mi s-ar fi refuzat nici o viza. Mai trebuie spus ca as fi ales o tara cu care Romania n-are conventie de extradare. Repet: in conditiile in care as fi dorit si as fi hotarat eu insami sa plec!

A – Ati studiat problema?

I.M.V. – Nu. Am studiat-o dupa cum s-a si vazut, dar am citit in carti ca toti -criminalii de razboi- s-au refugiat, de exemplu, in Argentina.

A – Nu erati criminal de razboi…

I.M.V. – Mai rau. Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca a lipsit, in cazul plecarii mele din Romania, premeditarea. As fi putut sa-mi pregatesc din timp plecarea, as fi putut sa-mi transfer banii pe un cont numeric (nu pe numele meu), intr-un paradis fiscal si as fi putut -dispare cu adevarat-. Am plecat in noaptea aceea cu 20.000 de dolari: 10 i-am tinut eu, iar 10 i-am dat celui care conducea masina.

A – Si ati plecat de acasa de la dvs. Cu cine ati plecat?

I.M.V. – Cu un om cu un Opel Tigra pe care ulterior am aflat ca-l cheama Irimescu. Mentionez inca o data ca eu nu l-am vazut pe acest om pana in momentul in care m-am urcat cu el in masina.

A – Pe unde ati iesit?

I.M.V. – Pe la Vama Veche. Eu m-am urcat in masina si…

A – Cine v-a spus destinatia?

I.M.V. – Eu i-am spus numai atata, ca trebuie sa iesim din Romania prin Bulgaria. N-am discutat nimic pe drum, pana am ajuns la vama, cand am schimbat cateva cuvinte intrucat n-avea carte de asigurare internationala si a trebuit sa ne intoarcem din vama in Mangalia si sa asteptam sa se deschida un ghiseu de asigurari. In Bulgaria am mers pana la Varna unde mi-am cuparat bilet de avion pentru Tel Aviv pentru a doua zi. Am dormit intr-un oras in care nu-mi aduc aminte cum se numea, iar a doua zi dupa-amiaza am ajuns in Sofia. Mentionez ca persoana cu care eram l-a sunat pe Popa Viorel in mai multe randuri din Bulgaria pentru a-i comunica cum decurg lucrurile. Tot aceasta persoana mi-a adus la cunostinta ca Popa Viorel va veni in Bulgaria, inainte de imbarcarea mea in avion. Din Sofia am telefonat lui Popa si am vorbit si eu cu el, iar el mi-a spus sa-l astept in fata aeroportului

A – Cand a fost asta?

I.M.V. – A doua zi dupa ce am plecat din Romania.

A – In cat timp a sosit?

I.M.V. – A venit in cinci-sase ore, caci avionul meu era candva catre seara.

A – Cu ce a venit?

I.M.V. – Cu masina.

A – Conducea el sau altcineva?

I.M.V. – Numai el.

A – Unde v-ati intalnit?

I.M.V. – In fata aeroportului din Sofia.

A – Cat ati stat? Ce ati discutat?

I.M.V. – Cam la o ora.

A – Ce ati discutat?

I.M.V. – Ce sa discutam? Eu mare lucru de spus nu aveam. Si el tot timpul incerca sa ma consoleze, -Lasa Ioana ca nu-i nimica, ca-o sa fie bine-… Stiti cum e… -Nu plange!-. Si mi-a spus atat: -Ma suni orice ti se intampla. Ma suni. O sa am grija de tine-. I-am spus atunci ca eu inchiriasem un apartament in Tel Aviv, atunci cand fusesem la tratament.

A – Si il aveati inca inchiriat?

I.M.V. – Era inca inchiriat si aveam acolo o parte din lucrurile mele, v-am spus ca nu mai doream sa ma intorc decat pentru cateva saptamani in Romania, sa stau pe urma alte cateva saptamani in Israel, sa ma odihnesc si sa uit, daca se putea, de FNI si de Vintu. Atunci cand am inchiriat apartamentul, si se poate verifica, eu nu mai eram presedinta SOV Invest, iar FNI-ul -mergea- fara mine cum nu mersese niciodata. Doresc sa mentionez ca din 1997, de cand s-au cumparat primele actiuni necotate si pana-n 2000, pericolul de colaps pentru FNI a fost intotdeauna prezent din motivele pe care deja le cunoasteti. Au existat perioade dificile, cu rascumpararile mai masive decat cumpararile, dar niciodata un atac atat de tintit asupra credibilitatii Fondului ca in 2000.

– -In noaptea de 22 spre 23 (n.r. – mai 2000) am ajuns la Tel Aviv (…) Nu stia nimeni ca vin (…) nici n-aveam cheile (…) A doua zi dimineata am luat cheile si am intrat in apartamentul pe care-l inchiriasem, care se gasea pe strada Itic Mangher nr. 3-

A – Asa, ati ajuns la Tel Aviv… Pe ce data?

I.M.V. – In noaptea de 22 spre 23 (n.r. – mai 2000) am ajuns la Tel Aviv.

A – Ati ajuns la Tel Aviv in 22 noaptea?

I.M.V. – Da.

A – Noaptea? Ati mers la cineva, va astepta cineva acolo?

I.M.V. – Nu stia nimeni ca vin. Pentru ca nici n-aveam cheile de la apartamentul inchiriat la mine si intrucat le lasasem mamei domnului Antler Iacov, care locuia in acelasi bloc, am dormit intr-un hotel, nu mai tin minte care. A doua zi dimineata am luat cheile si am intrat in apartamentul pe care-l inchiriasem, care se gasea pe strada Itic Mangher nr. 3.

A – Stiti cum se numea proprietarul apartamentului?

I.M.V. – Nu stiu cum se numea proprietarul. Am sa va lamuresc cum am ajuns la el. Cand am fost in Israel prima oara, in anul 1998, in toamna, am cunoscut o seama de persoane care au tinut cursuri din partea Institutului Negev, in legatura cu sistemul de pensii din Israel. Printre aceste persoane era si domnul Iacov Antler – organizatorul acestui curs. Printre alte persoane au fost domnul Meir Shavit si ministrul Ramon, presedintii de companii de asigurare de fonduri, persoane cu responsabilitati din Security Comission a Israelului (CNVM-ul lor). Intrucat dl Iacov Antler era si consultant al unor sindicate din Romania si avea relatii bune cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, propunerea dansului de organizare a acestui curs a fost primita cu entuziasm de partea romana. Mentionez ca dl Antler Iacov vorbea romaneste intrucat era nascut in Romania. In Israel avea o societate de administrare pentru fondurile de pensii, specializat in produse de pensii si asigurari. Dupa intoarcerea de la acest curs, m-am intalnit din nou cu dl Antler in Romania, iar acesta mi-a facut o vizita. Pe vremea aceea, sediul si agentiile FNI din Capitala erau impresionante. Presa publica zilnic valorile inalte ale titlurilor, marimea activului net al Fondului si numarul imens de investitori. Dl Antler a fost impresionat de cele vazute si mi-a facut propunerea sa includem in pachetul de produse financiare ale Fondurilor gestionate de SC SOV Invest SA si produse de asigurare, lucru indeobste facut in strainatate si foarte profitabil pentru investitori. Marturisesc ca ma aflam intr-o situatie ingrata, in momentul in care mi se facea o asemenea propunere de buna credinta. Am amanat cat am putut chiar -sine die- aceasta propunere. Totusi, s-a produs o apropiere personala intre mine si dl Antler. Deoarece intentionam sa-mi ingrijesc sanatatea, i-am spus dlui Antler ca voi merge in Israel sa consult niste medici si ca daca doreste ne putem intalni si acolo. In aceasta perioada, dupa 1 decembrie 1999, familia dansului si a domnului Meir Shavit m-au tratat cu foarte multa prietenie, nestiind care este situatia reala a SOV Invest-ului si a FNI-ului, ei ma considerau – si dupa aparente -, pe buna dreptate, -o persoana respectabila in lumea afacerilor din Romania-. Atunci, i-am spus ca as dori sa-mi inchiriez, pe mai multa vreme, un apartament in Tel Aviv. Dansul mi-a spus ca in blocul unde locuia mama sa era un apartament de inchiriat. Acest bloc se afla pe str. Itic Mangher nr. 3. Domnul Antler m-a dus acolo si mi-a prezentat si pe proprietarul pe care nu mai tin minte cum il chema. Am platit pentru trei luni. Intrucat aveam multe plante in apartament, am rugat-o pe mama dl Antler sa le ude in absenta mea si de aceea ii lasasem cheia. Acest lucru se intampla in luna aprilie 2000, cand eram in Israel pentru controlul medical. Atunci am ramas in Israel pentru circa doua saptamani. Fiind invitata de familia Antler si pentru perioada Pastelui evreiesc. Acum stiti din ce cauza am fost obligata sa dorm o noapte la hotel si sa cer cheile apartamentului doar dimineata.

– -Popa Viorel (n.r. – Nicolae), cu care discutam zilnic, mi-a spus sa-mi cumpar bilet pentru Asia de Sud-Est, de preferinta Bangkok. In toata aceasta perioada m-am ferit sa ies din casa, asteptand, ca pe o fatalitate, sosirea politiei israeliene pentru a ma aresta-

A – Ati ajuns deci in apartament…

I.M.V. – Dimineata l-am sunat pe Popa Nicolae de pe mobilul meu, i-am comunicat numarul fix de telefon din apartament si l-am intrebat -Ce se intampla in Romania?-. Mi-a spus sa stau linistita, ca are grija de mine si ca vom vorbi in fiecare zi la telefon. Intrucat nu puteam sa spun nimic familiei Antler, nu i-am putut impiedica sa-mi faca o vizita. Dar presupun ca dupa cateva zile a aflat din ziare si de la televiziuni -cine eram cu adevarat- si nu mai m-au cautat. Tot in aceeasi perioada, Popa Viorel (n.r. – Nicolae), cu care discutam zilnic, mi-a spus sa-mi cumpar bilet pentru Asia de Sud-Est, de preferinta Bangkok. Am contactat o agentie de voiaj si mi-am cumparat bilet de avion, nu mai tin minte pentru ce data, aproximativ la opt zile dupa sosirea mea in Israel. In toata aceasta perioada m-am ferit sa ies din casa, asteptand, ca pe o fatalitate, sosirea politiei israeliene pentru a ma aresta. In fisa mea de intrare in Israel inscrisesem adresa apartamentului in care locuiam. Pentru ca in vizitele mele anterioare aflasem despre numele unui avocat celebru in Israel -domnul Yoram Sheftel- si pentru ca aflasem ca acest avocat era o persoana -orginala- – facea donatii imense saracilor si sinagogilor – era foarte bogat si se ocupa numai de dosare iesite din comun, m-am gandit sa ma adresez lui pentru a-i relata situatia mea. Presupuneam ca statul roman ma daduse in urmarire prin Interpol si ca eram -o infractoare de nivel international-. Am cautat la informatii numarul de telefon al acestui domn avocat si l-am sunat stiind eu din carti ca probabil un avocat trebuia sa tina secret profesional intalnirile cu clientii sai. Mi-a dat o intalnire la o terasa la malul marii si i-am expus situatia mea. S-a aratat foarte rezervat, inclin sa cred ca nu m-a crezut. Mi-a cerut un numar de telefon la care sa ma sune, si i-am dat numarul meu de acasa. Peste doua zile, m-a sunat si mi-a spus sa ne intalnim din nou. Ne-am intalnit tot pe malul marii si mi-a comunicat ca este dispus sa se ocupe de acest caz, chiar si cu titlu gratuit, dar ca nu poate sa-mi promita nimic. Mi-a dat sa inteleg ca aceasta actiune a sa poate fi numita -caritabila-. Oricum, eu nu as fi avut banii necesari pentru a plati un asemenea avocat. In ceea ce-l priveste, avocatul s-a aratat circumspect, si se vedea ca nu crede nimic din ceea ce i-am spus, povestea mea parandu-i se neverosimila. Mi-a spus ca va verifica in limita posibilitatilor cele spuse de mine si ca va incerca sa ma ajute. Fraza care revenea in discutie era mereu aceeasi: -Doamna, nu pot sa cred ca totusi dvs. nu ati furat acesti bani-…

A – Asta se intampla prin telefon?

I.M.V. – Nu. M-am intalnit cu el.

A – Unde?

I.M.V. – La o terasa de cafenea.

A – Deci asta se intampla a doua zi dupa ce ati ajuns?

I.M.V. – Au trecut cateva zile pana la intalnirile noastre. Nu pot sa va spun precis cat, perceptia mea temporala in acea perioada era foarte aproximativa. Mi se parea ca traiesc un cosmar. La a doua intalnire, dupa ce mi-a spus ca va face pentru mine un act de caritate, mi-a si explicat pe ce anume se baza: in legislatia internationala exista -institutia negocierii-, potrivit careia cel care depune marturie impotriva -unui mare infractor- inca nedovedit este iertat de pedeapsa. Intrucat nu stiam daca in Romania exista aceasta lege, i-am raspuns ca eu nu am nimic de pierdut daca va incerca. Nu stiu ratiunile pentru care a acceptat. Oricum, pentru mine acest lucru era nerelevant.

– -Yoram Sheftel mi-a spus: <Pentru ca eu vreau sa se vada ca dvs. m-ati angajat pe mine si ca trebuie o proba materiala pentru aceasta>, mi-a dat niste indicatii pe care eu le-am scris pe o bucata de hartie. Mi-a spus sa inregistrez o caseta video in care sa se vada ca eu sunt cea care l-am imputernicit. Intrucat aveam o camera de filmat pentru amatori, m-am dus acasa si am incercat sa fac ceea ce mi-a cerut-

A – I-ati povestit…?

I.M.V. – I-am spus exact toata povestea mea.

A – Discutia a durat, probabil, mai mult timp.

I.M.V. – Vreo doua ore.

A – Asta ati discutat pe terasa?

I.M.V. – Da, sigur.

A – N-ati fost la cabinet, n-a fost la dvs.?

I.M.V. – De ce sa vina la mine? Cred ca prima oara nici nu m-a luat in serios. Eu am la telefon o voce -tanara-. Si-o fi inchipuit ca cine stie ce duduie dragalasa de 20 si nu stiu cati de ani il solicita. Si a avut o surpriza neplacuta. Asa. Da, ma rog, ziarele si lumea si cunostintele mele din lumea buna a Israelului povesteau ca este un mare amator de femei frumoase. Mi-a spus: -Pentru ca eu vreau sa se vada ca dvs. m-ati angajat pe mine si ca trebuie o proba materiala pentru aceasta-, mi-a dat niste indicatii pe care eu le-am scris pe o bucata de hartie. Mi-a spus sa inregistrez o caseta video in care sa se vada ca eu sunt cea care l-am imputernicit. Intrucat aveam o camera de filmat pentru amatori, m-am dus acasa si am incercat sa fac ceea ce mi-a cerut.

A – Deci ati facut-o singura?

I.M.V. – Da.

A – Nu v-a filmat nimeni.

I.M.V. – De ce sa ma filmeze? Si m-am pus acolo frumusel langa perete si m-am filmat.

A – Deci asta se intapla la cate zile dupa ce atI ajuns dvs. in Israel?

I.M.V. – Caseta n-am filmat-o chiar atunci din prima sau a doua zi dupa ce m-am intalnit cu el. Cred ca au mai fost mai mult de doua, trei sau patru zile. In apartamentul din str. Itic Mangher cred ca am stat mai mult decat 10-11 zile. In apartament. Da? Bineinteles ca m-am dus si m-am vopsit, eram altfel aranjata.

A – Erati blonda. Nu?

I.M.V. – Da.

A – Asta si voiam sa va intreb. Deci, dvs. cand ati plecat din Romania erati blonda…

I.M.V. – Da. Si dupa aceea m-am dus imediat cum am sosit, m-am tuns foarte scurt si mi-am schimbat culoarea parului.

A – Erati cu parul scurt.

I.M.V. – Da, m-am dus si m-am vopsit si am vazut ca sunt prea asemanatoare -cu originalul-. M-am dus in piata si mi-am cumparat o peruca zbarlita…

– -I-am trimis caseta avocatului, ca nu puteam ramane in contact, intrucat eu intentionam foarte curand sa parasesc Israelul (…) Inainte de a pleca la Bangkok, cu ocazia retragerii unor bani de la un bancomat situat pe bd. Dizengoff mi s-au furat portofelul cu toate actele, cu banii si cardul-

A – Pai dvs. nu trebuia sa semanati cu Maria Vlas asa cu ati plecat din tara?

I.M.V. – Nu. Si am sa va spun si de ce. In Israel exista printre multitudinea canalelor de televiziune cablate si postul romanesc PRO TV International la care se uita foarte multa lume. In afara de israelienii de origine romana care-l urmaresc exista, dupa cate stiu eu, si cateva zeci de mii de muncitori romani. Nu aveam nici un fel de interes ca cineva, pe strada, unul din romanii acestia, sa ma recunoasca. Stiam ca aceasta caseta va iesi pe televiziune. Pentru mine riscul de a fi recunoscuta era foarte mare. Eu am circulat pe strada, in Israel si auzisem, foarte adesea, vorbindu-se romaneste. Fiecare dintre noi ne aparam cum putem. I-am trimis caseta avocatului, ca nu puteam ramane in contact, intrucat eu intentionam foarte curand sa parasesc Israelul. Dupa cum am mentionat mai devreme, Popa Nicolae imi spusese sa-mi iau bilet pentru Bangkok. A ramas la atitudinea avocatului sa foloseasca caseta cum si cand doreste. Gratie facilitatilor moderne de telecomunicatii puteam oriunde in lume sa aflu rezultatul demersurilor sale.

As vreau sa revin la momentul cumpararii biletului pentru Bangkok. Eu as fi dorit sa merg in America Latina. Dar nici o tara nu primea cetateni romani fara viza. In situatia mea nu puteam merge la o ambasada si sa cer viza pentru orice tara. Atunci am inteles de ce Popa Nicolae mi-a indicat Bangkok-ul ca destinatie. Am platit biletul de avion cu cardul emis de banca Hapoalim.

In toata perioada cat am stat in apartamentul pe care-l inchiriasem anterior, am fost in contact cu Popa Viorel. La inceput mai puteam sa-l sun si eu de pe un telefon mobil pe care-l aveam din Romania. L-am intrebat daca am fost data in urmarire generala si mi-a raspuns ca nu stie precis si mi-a repetat mereu ca orice mi se intampla sa-l sun.

Cu o zi sau doua inainte de a pleca la Bangkok, cu ocazia retragerii unor bani de la un bancomat situat pe bd. Dizengoff mi s-au furat portofelul cu toate actele, cu banii si cardul. Mentionez ca in toata perioada de cand am sosit in Israel si pana mi s-a furat cardul am retras in fiecare zi intre 1.500 si 2.000 sekeli (contravaloarea la cursul de atunci a aproximativ 500 dolari). In ziua in care mi s-au furat banii si documentele i-am dat telefon lui Popa Nicolae care mi-a spus sa stau linistita, sa astept ca va gasi o solutie pentru mine. Nu doresc nimanui sa treaca prin asemenea momente. La fiecare pas pe culoar sau la zgomotul liftului saream in sus de spaima. Toti banii israelieni scosi din banca in aceasta perioada i-am transformat la diverse case de schimb in dolari, in ideea ca voi avea nevoie de bani daca plec din Israel.

A – Si cati bani ati avut?

I.M.V. – Reusisem sa am in jur de 20.000 de dolari cu banii adusi din Romania, cu ce aveam in casa si cu banii scosi de pe card (ceilalti 10.000 de dolari) pe care-i dadusem lui Irimescu la trecerea granitei, ii dadusem lui Popa Nicolae cand am plecat din Sofia pentru ca imi era frica). Pierderea banilor retrasi in aceeasi zi nu era atat de tragica pentru mine cat pierderea pasaportului. Eram prinsa in capcana in Israel, tara deosebit de -scumpa- in care un salariu de 1.000 de dolari este socotit sub medie, iar preturile erau foarte mari.

A – Credeti ca a fost un furt intamplator sau unul…

I.M.V. – Absolut intamplator… Pentru ca peste tot in lume daca nu esti atent cand lucrezi la bancomat si nu esti atent la propria ta geanta risti sa ramai fara tot ce ai. Hoti sunt peste tot in lume, este si asta o meserie. Inclin sa cred ca hotul nu a fost chiar profesionist si mai mult amator pentru ca daca era cu adevarat profesionist in contul meu nu ar fi ramas nici un ban.

(Va urma)