DNA a dispus trimiterea în judecată a 21 de vameși din Otopeni, acuzați de săvârșirea a 8.121 de fapte de corupție într-un an, prejudiciul total fiind de 81.470 de lei.
Într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, procurorii afirmă că cei 21 de lucrători din cadrul Biroului Vamal Otopeni sunt acuzați de luare de mită și primire de foloase necuvenite, infracțiuni săvârșite în perioada decembrie 2005 – septembrie 2006.
Unul dintre lucrătorii vamali este acuzat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată vizând 1922 de acte materiale.
Procurorii DNA afirma că, în cadrul anchetei, au descoperit în cadrul Biroului Vamal Otopeni un "mecanism infracțional de mari proporții în care darea și luarea de mită nu numai că deveniseră obicei, dar au căpătat caracterul unor acțiuni firești, cotidiene".
La solicitarea procurorilor DNA, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca procesul să fie soluționat de Tribunalul Buzău.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















