
Corectitudinea în evaluarea și ierarhizarea elevilor pentru admiterea la licee este indispensabilă, pentru că are, în primul rând, un rol educativ. Aceasta este opinia profesorilor școlii "Ion Bâsgan" din Focșani, care încă de la sfârșitul anului trecut i-au adresat ministrului Educației câteva scrisori deschise prin care îi propuneau acestuia câteva aspecte menite să îmbunătățească procesul de evaluare a elevilor claselor a VIII-a prin tezele cu subiect unic. În opinia dascălilor din Focșani, prin vocea profesorului Tiberiu Dima, un aspect esențial, pentru corecta derulare a tezelor cu subiect unic, era acela al neutralității comisiilor din unitățile de învățământ, lucru absolut necesar și în viziunea noastră și a părinților, având în vedere că notele de la aceste teze ierarhizează elevii din tot județul în vederea admiterii la liceu. Dima consideră că există o tentație naturală a profesorilor de a-și "ajuta" elevii, la școlile unde nivelul e slab. Există, încă o tendință a școlilor de a-și "cosmetiza" rezultatele, pentru a ieși în față ( vechea boală a cifrelor, din perioada comunistă ). Orice astfel de "ajutor" este de natură să producă o ierarhizare incorectă, lucru dăunător educației.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















