
Șeful Direcției Județene de Informații Alba, lt. col. Ioan Tarnu, și subcomisarul Liviu Schiau, de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, au fost reținuți de procurorii DIICOT, pentru că au sprijinit un grup de hoți de utilaje din UE, valoarea pagubelor fiind de 4,5 milioane de euro. Mai exact, cei doi ar fi sprijinit un grup infracțional organizat specializat în furturi de utilaje din state UE, prejudiciul ridicåndu-se la valoarea de 4.500.000 de euro. Potrivit DIICOT, lt. col. Tarnu, în virtutea funcției deținute, prin acțiune sau inacțiune, l-ar fi sprijinit pe Mircea Stanciu – în prezent arestat -, activitatea sa fiind de natură să împieteze asupra aflării adevărului în dosarul penal instrumentat de către procurorii Direcției de Investigare a Infrancțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, constituind în același timp o încălcare a dispozițiilor art. 11 al. 1 lit. d. din Legea 51/1991, referitor la obligativitatea organelor de informații de a informa organele de urmărire penală în cazul săvârșirii unor infracțiuni. Subcomisarul Stanciu ar fi apelat la șeful Direcției de Informații Alba, căruia i-a spus că este implicat în furtul de utilaje și i-a solicitat sprijinul, în sensul de a interveni pe lângă ofițerii de poliție din cadrul BCCO Alba, pentru a se evita efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința sa și a împiedica tragerea sa la răspundere penală. Lt. col. Ioan Tarnu ar fi acceptat, în mod direct, daruri de la soția lui Mircea Stanciu, dând asigurări că poate determina organele de poliție, pentru asigurarea unei investigații penale favorabile inculpatului, afirmă DIICOT. La rândul său, Liviu Schiau este acuzat că, în cursul lunii aprilie 2011, în două rânduri, l-a încunoștințat pe Mircea Stanciu cu privire la momentele operative desfășurate de organele de cercetare penală, premergătoare efectuării unor activități procedurale în cauză, ceea ce a dus la îngreunarea urmăririi penale. Mai mult decât atât, Liviu Schiau a pus la dispoziția lui Mircea Stanciu o listă cu 14 persoane cercetate și față de care urmau să se instituie măsuri preventive, informații pe care le-a obținut în virtutea atribuțiilor de serviciu conferite de calitatea sa de subcomisar în cadrul BCCO Alba-Iulia. Inculpații Ioan Tarnu și Liviu Schiau au fost reținuți pentru 24 de ore, sub acuzațiile de sprijinire a unui grup infracțional organizat și favorizarea infractorului, urmând a fi prezentați cu propunere de arestare preventivă Curții de Apel Alba-Iulia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















