
Liderii Federației Educației Naționale îi solicită prim-ministrului, Călin Popescu Tăriceanu, să facă demersurile necesare pentru ca angajații din învățământ să poată primi majorarea de 10 la sută aprobată de Parlament la sfârșitul anului trecut. În urma discuțiilor care au avut loc la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului privind creșterile salariale pentru 2008, s-a stabilit ca tot personalul din învățământ, excluzând personalul didactic cu gradul I, să beneficieze, începând cu 1 ianuarie a.c., de o majorare salarială de 10 la sută, din sursa financiară asigurată prin amendamentul la Legea bugetului aprobat de Parlament. Cu toate că suntem în 3 februarie, nici o unitate de învățământ nu a primit normele metodologice de aplicare a acestei creșteri. Din acest motiv, sindicaliștii amenință cu noi mișcări de stradă în cazul în care promisiunile guvernanților nu vor fi respectate nici de această dată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















