
Președintele Franței, Nicolas Sarkozy, face astăzi o vizită oficială fulger la București, în cursul a câtorva ore el urmând să aibă întâlniri cu președintele și cu premierul, să participe la un dejun oferit de Traian Băsescu, să semneze un parteneriat strategic și să rostească un discurs în Parlament.
Vizita președintelui Nicolas Sarkozy va începe cu primirea sa de către președintele Traian Băsescu pe platoul de ceremonii al Palatului Cotroceni, urmată de un dejun oferit de partea română în onoarea șefului statului francez. Nicolae Sarkozy se va adresa Senatului și Camerei Deputaților, care se vor reuni în ședință comună. Imediat după mesajul președintelui Franței, Parlamentul va dezbate și va aproba Tratatul de reformă al UE semnat de statele membre la Lisabona, în decembrie 2007.
Potrivit unui comunicat de la Palatul Elysee, președintele francez le va prezenta interlocutorilor săi români prioritățile legate de mediu, imigrație și apărare ale președinției franceze a Uniunii Europene, care va începe la 1 iulie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















